Bicicletele electrice produse în colaborare cu Harley-Davidson se vor vinde și în Europa

Autor: Marius Vișan 03 aug. 2021 Știri auto

Serial 1 Cycle Company, un brand dedicat de biciclete electrice fondat împreună cu legendarul producător de motociclete americane Harley-Davidson, Inc., anunță parteneriatul cu Harley Davidson Europe.

Parteneriatul presupune ca începând din această vară să fie comercializată o gamă de biciclete electrice la dealerii Harley Davidson din Europa.

Din 1 august, pasionații de biciclete electrice din Europa, o comunitate în creștere rapidă, pot merge în showroom-urile dealerilor Harley-Davidson și alege dintr-o gamă de biciclete electrice cu asistență la pedalare, ce îmbină libertatea și simplitatea unei biciclete cu energia electrică obținută fără efort.

Bicicleta electrică este perfectă pentru naveta urbană

Bicicletele electrice Serial 1 vor permite oricui să călătorească mai mult, mai repede și cu mai puțin efort, fiind soluția perfectă pentru naveta urbană și plimbarea recreativă.

Jason Huntsman, Președinte Serial 1, declară: „Suntem foarte încântați să introducem un produs excelent în portofoliul dealerilor Harley Davidson din Europa. Noi credem că un produs extraordinar, o piață aflată în creștere rapidă și o rețea de dealeri pasionați sunt rețeta succesului.”

„Piața dinamică a bicicletelor electrice, aflată în creștere rapidă, este un pionier al revoluției globale a mobilității”, adaugă Aaron Frank, Brand Director Serial 1. „Acest parteneriat permite companiei Harley Davidson să joace un rol cheie în revoluția mobilității, iar Serial 1 să ofere o experiență pe două roți de neegalat, plină de distracție, libertate și aventură.”

Serial 1, Powered by Harley-Davidson, produce biciclete electrice premium folosind cea mai avansată tehnologie disponibilă în domeniu. Bicicletele electrice Serial 1 permit deplasarea cu ușurință datorită asistenței la pedalare.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Harley-Davidson


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide