BMW își construiește un nou centru de testare și de dezvoltare în Europa

Publicat: 01 08. 2022, 15:00
Actualizat: 01 08. 2022, 15:07

BMW anunță demararea lucrărilor de construcție a unui nou centru de testare și de dezvoltare pentru autovehiculele autonome. Noul Centru de Mobilitate al bavarezilor va fi construit lângă orașul Sokolov din regiunea Karlovy Vary (Cehia). Acesta va fi cel de-al patrulea astfel de centru, după cele din Munchen (Germania), Miramas (Franța) și Arjeplog (Suedia).

Acesta este unul dintre cele mai avansate astfel de centre din lume. Este amplasat foarte aproape de principala locație de dezvoltare BMW FIZ de lângă capitala Bavariei. Investiția este cifrată la aproximativ 300 de milioane de euro.

Centrul va include trei circuite de testare și are termen de finalizare vara anului viitor. Aici vor fi create peste 100 de noi locuri de muncă.

Noul centru de testare BMW va avea 90.000 de metri pătrați

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Producătorul de automobile german a publicat fotografiile cu primele porțiuni de traseu pe care sunt deja testate anumite modele. Potrivit reprezentanților companiei, la Sokolov vor fi testate și actualele și viitoarele tehnologii în domeniul electrificării, digitalizării și a condusului autonom.

Complexul a fost ales din peste 80 de locații, care au fost studiate în amănunt timp de mai bine de opt ani. Noul Centrul de Mobilitate Viitoare al BMW Group va avea o suprafață de peste 90.000 de metri pătrați și va dispune de o șosea cu două benzi funcționale fiecare de câte 6 kilometri lungime pentru condus autonom. Acestea vor fi prevăzute și cu bandă de oprire de urgență, precum și cu câteva pasarele.

Șoselele de testare vor fi dotate cu rampe cu diferite grade de înclinație și de denivelare, precum și cu pante. În plus, va exista o linie dreaptă ce măsoară un kilometru, mai multe poduri și o zonă de parcare.

Noul centru va oferi condiții optime pentru testarea sistemelor de asistență pentru șofer. Totodată, vor exista facilități pentru verificarea și monitorizarea comportamentului în trafic, precum și la frânarea de urgență și în diverse situații-limită.

Sursa: Motor.es