Ce dotări inutile, dar scumpe, au mașinile moderne – VIDEO

Autor: Radu Țuțulan 12 aug. 2023 Știri auto

Orice șofer își dorește un autoturism care să aibă cât mai multe opțiuni de confort și siguranță, dar există și dotări inutile, dar scumpe, pe care le au mașinile moderne.

Orice anunț auto veți deschide, o să descoperiți o abundență de informații tehnice și o listă interminabilă de dotări. Iar cine nu se pricepe la mașini, probabil că nici nu înțelege ce înseamnă multe dintre acestea. Dar, cu cât lista dotărilor e mai stufoasă, cu atât prețul mașinii e mai mare.

Dotări inutile, dar scumpe

Una dintre opțiunile inutile pe care le are o mașină este „soft close”, spune vloggerul de la 99Vehicles. Această dotare, pe care o găsim la gamele auto de lux, permite închiderea automată a portierelor, când acestea rămân întredeschise. Vloggerul o descrie ca pe „o dotare pentru leneși sau inapții care nu sunt capabili să tragă sau să împingă suficient de tare o ușă”.

„Start&Stop” este o altă dotare nefolositoare, în opinia vloggerului. Acesta spune că sistemul uzează mult mai repede o serie de componente. „Electromotor bulit mai repede, baterie bulită mai repede, o bătaie de cap care accentuează complexitatea mașinii”, explică el.

Alte opțiuni costisitoare, dar inutile din punctul său de vedere mai sunt „volanul încălzit”, „clima pe 3 zone”, „parbriz încălzit”, „comanda vocală” sau „Matrix LED”.

O altă dotare inutilă este Parking Pilot. Apeși pe un buton, scanează locul de parcare și parchează mașina singură. Eu am o părere, dacă nu este în stare să parchezi lateral, nu meriți permis de conducere”, spune vloggerul.

Cât de utilă este trapa la o mașină

În clipul postat pe Youtube, de 99Vehicles, este menționată și trapa la categoria dotărilor inutile, dar scumpe, oferite de producătorii auto.

Înțeleg ideea de plafon panoramic, fix. Trapa înseamnă să o desfunzi, să o cureți, costuri, bătăi de cap. Deci, trapa e total degeaba. Plus că poate să îți plouă în mașină pe acolo”, e de părere vloggerul.

Singura „utilitate” pe care o vede la acest sistem este posibilitatea de a ieși pe trapă să-ți faci un selfie. Dar asta vine la pachet cu o serie de riscuri, inclusiv legale, așa că mai bine te lipsești.

În încheierea clipului, acesta mai spune despre sistemul „4×4 haldex” că este inutil. Acest sistem asigură unor mașini mici o tracțiune 4×4 în anumite momente. Dar, nu suficient cât să fie comparabil cu o mașină off-road și nici permanent ca la Audi Quattro.

Te ajută și sistemul acesta, dar e doar o mașină obișnuită cu un mic plus. Acel 4×4 se activează rar și nu excelează. Dar vine la pachet cu mult mai multe costuri de întreținere. Dacă ai rămas în zăpada, trebuie să suni la tractări”, este concluzia vloggerului.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide