Ce trebuie să faci pentru a contesta amenzile primite în starea de urgență

Autor: ProMotor 12 mai 2020 Știri auto
Ce trebuie să faci pentru a contesta amenzile primite în starea de urgență

Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit că ordonanța de urgență OUG 34/2020 este neconstituțională în ansamblul său. În acest context, mai multe măsuri prevăzute în această ordonanță nu mai pot fi aplicate, printre acestea fiind și amenzile aplicate pe perioada stării de urgență. Iată ce trebuie să faci pentru a contesta amenzile primite în starea de urgență.

Într-un articol publicat săptămâna trecută prezentam implicațiile deciziei CCR asupra amenzilor aplicate de polițiști pe perioada stării de urgență. Astfel, dacă ai fost amendat în ultimele săptămâni pentru nerespectarea ordonanţelor militare, trebuie să te adresezi instanţei, care va avea obligaţia să anuleze procesul-verbal. Chiar dacă ai apucat să plăteşti, îţi poţi recupera banii, cu aceeaşi condiţie. Astfel, toate persoanele amendate în această perioadă trebuie să formuleze o plângere la judecătorie.

Oricine a fost sancționat pentru abaterea de la măsurile stabilite pe perioada stării de urgență poate depune o contestație, dar nu imediat. Decizia CCR va produce efecte odată ce este motivată și publicată în Monitorul Oficial, astfel că cei ce nu au plătit încă amenda primită se pot folosi de această decizie a Curții la contestarea proceselor-verbale pentru a încerca anularea lor și, implicit, să scape de sancțiune.

Termenul legal pentru contestarea unui proces-verbal de contravenție este de 15 zile. Odată depășit acest termen, cei amendați nu mai pot contesta măsura. Totuși, pentru că termenele de prescripție și decădere sunt suspendate pe perioada stării de urgență, plângerile se vor putea depune în cel mult 15 zile de la ridicarea stării de urgență, adică până spre sfârșitul lunii mai.

Plângerea trebuie depusă la judecătorie alături de dosarul cauzei, care conține probe ce vin în susținerea motivului contestației. În mod evident, de la dosar nu trebuie să lipsească procesul-verbal, care se depune în copie, nu în original.

sursa: Avocatnet.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide