Modificare ciudată pe Dacia Spring, în compartimentul motor: „Un pic de fân și poți pune cloșca…”

Autor: Ionuț Vîlciu acum 2 luni Știri auto

Dacă până acum duceați lipsă de spațiu în Dacia Spring, un român vine cu soluție. Nu costă mult și se montează într-o clipită.

Dacia Spring continuă să se vândă bine. La noi în țară se numără printre cele mai bine vândute modele electrice. Ce-i drept, o avantajează prețul mic de achiziție. O Dacia Spring costă în acest moment 21.800 de euro. Cu ajutorul reducerii oferite de la stat pentru achiziționarea unei mașini electrice prețul coboară în jurul sumei de 11.000 de euro. Este un preț accesibil și deducem asta și din faptul că putem vedea atât de multe pe stradă.

Cum nicio mașină nu este perfectă, nici Spring nu este. Dacia Spring este un vehicul de dimensiuni mici, iar unii oameni poate se vor plânge de lipsa de spațiu. Există un portbagaj, dar este destul de mic. În partea din față nu există un spațiu de depozitare, iar componentele sunt expuse. Cu toate acestea, cineva pare că a găsit o soluție pentru a maximiza spațiul.

Cum să pui mai multe în Dacia Spring?

Un membru al grupului de Facebook Dacia Spring Romania ne arată ideea sa ingenioasă. Acesta a confecționat o cutie din placă OSB pe care l-a montat în compartimentul din față al mașinii.

Cutia stă deasupra motorului electric. Omul s-a gândit la toate și i-a dat acestei cutii găuri, pentru a ventila motorul electric. Probabil că omul simțea nevoia de mai mult spațiu pentru cumpărături.

Comentariile primite din partea membrilor grupului sunt mixte. Unii sunt mai glumeți „Un pic de fân si poți pune cloșca la clocit”, în timp ce alții sunt mai serioși. Cineva este îngrijorat de pagubele pe care le poate cauza „De la vibrații sunt șanse mari sa stricați ceva. Eu nu aș risca”.

Ce-i drept, ingeniozitate există și cine știe, poate celor de la Dacia le vor veni idei pentru facelift.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Student al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, m-am alăturat echipei ProMotor pentru a combina cele două pasiuni ale mele: mașinile și presa. Studiez, analizez și documentez tot ce are roți. Presa nu trebuie să fie plictisitoare, așa că încerc, pe cât de mult posibil, să ... citește mai mult

Comentarii
Inchide