Cum funcționează ridicarea mașinilor abandonate pe domeniul public. Eficiență scăzută

Autor: Cristian Agatie 06 iul. 2021 Știri auto

Schimbarea legislației a permis simplificarea ridicării mașinilor abandonate, dar cu toate acestea lucrurile nu merg așa cum și-ar dori administrațiile locale. Iată cum funcționează ridicarea mașinilor abandonate pe domeniul public, explicată de primarul de la sectorul 6, Ciprian Ciucu.

Intră în Galeria FOTO

Potrivit noii legi intrate în vigoare anul trecut, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri sau în parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP și asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent. Legea simplifică astfel procedura de ridicare a mașinilor abandonate, care inițial prevedea termene mai lungi înainte de declararea unei mașini ca fiind abandonate.

Chiar și așa, procedura nu este deloc simplă și lasă multe portițe proprietarilor de rable care ocupă degeaba spațiul public. Potrivit primarului de la sectorul 6, Ciprian Ciucu, este nevoie de trei somații succesive înainte ca mașina să poată fi ridicată. Deseori, proprietarii și le mută înainte expirarea ultimelor zile, astfel că procedura trebuie reluată de la zero.

„Din ianuarie 2021 și până acum Poliția Locală a identificat și somat proprietarii a 3.466 de automobile, în stare de degradare, abandonate pe domeniul public. Dintre acestea au fost ridicate de pe domeniul public chiar de către proprietari, după cele trei somații obligatorii, un număr de 1.400 de automobile. Legea este extrem de indulgentă, e nevoie de trei somații consecutive de 6 luni + 10 zile + 5 zile pentru ca Primăria să le poată lua de pe domeniul public”, a scris pe Facebook primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.

Cum funcționează ridicarea mașinilor abandonate: Cele mai multe se întorc pe domeniul public

În afară de cele 1.400 de mașini pe care proprietarii le-au mutat sau ridicat înainte ca primăria să se poată ocupa de ele, alte 190 de mașini au fost repuse în circulație de proprietari. Asta înseamnă că aceștia și-au plătit taxele, asigurările și au „produs” o verificare ITP valabilă pentru a-și putea recupera mașina ridicată. Rămân puține mașini de ridicat, lucru recunoscut de Ciprian Ciucu.

„ADPDU Sector 6, prin noul serviciu pe care l-am creat, a ridicat relativ puține mașini (…) undeva la 50 de mașini. Mulți le ridica în ultimele 15 zile și chiar dacă eu semnez dispozițiile de ridicare, ele sunt luate de către proprietari. Restul sunt în lucru și aștept să le vină rândul, acum semnez săptămânal cca. 30 de dispoziții de ridicare și ritmul va crește și vom mai elibera din domeniul public”, a mai spus Ciprian Ciucu.

În cazul în care mașina este ridicată de primărie, proprietarul acesteia trebuie să plătească o taxă de 500 de lei, dintre care 300 de lei pentru ridicare și 200 de lei pentru transportul mașinii abandonate. În cazul mașinilor care sunt recuperate de proprietari, trebuie plătită și o taxă de 30 de lei pentru fiecare zi în care mașina este depozitată pe terenul primăriei. Dacă mașina rămâne pentru casat, această taxă nu mai este percepută.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide