Cum îți dai seama că cineva ți-a furat catalizatorul și ce poți face? Cât costă în 2026 înlocuirea acestuia

Autor: Radu Țuțulan 16 apr. 2026 Știri auto
Cum îți dai seama că cineva ți-a furat catalizatorul și ce poți face? Cât costă în 2026 înlocuirea acestuia

Furtul de catalizatoare a devenit o practică des întâlnită, mai ales în orașele mari unde mașinile sunt lăsate pe stradă sau în parcări publice. Hoții vizează această componentă pentru că în interior găsesc materiale prețioase, pe care le pot valorifica ușor. Iată cum îți dai seama că cineva ți-a furat catalizatorul, ce poți face într-o astfel de situație și cât costă în 2026 înlocuirea lui.

Deși catalizatoarele sunt, în general, sudate, hoții reușesc să le dea jos de pe mașină în doar câteva minute. Și o fac în văzul tuturor, fără ca cei din jur să bănuiască. Fie folosesc un flex, fie un clește special de mari dimensiuni, pentru a tăia țeava și a extraxe această componentă.

Abia când șoferul pornește mașina realizează că ceva este în neregulă.

Cum îți dai seama că cineva ți-a furat catalizatorul?

Primul semn că cineva ți-a furat catalizatorul apare în momentul în care pornești motorul. Mașina va scoate un zgomot foarte puternic, similar cu cel al mașinilor de raliu.

Acest lucru se întâmplă deoarece gazele de evacuare și sunetul produs de explozia din camera de ardere nu mai sunt atenuate.

În plus, în mașină se vor resimți vibrații și un miros puternic de gaze de eșapament.

De asemenea, în bord mai mult ca sigur se va aprinde martorul „Check Engine”, deoarece senzorii vor detecta o funcționare anormală a sistemului de evacuare. În unele situații chiar e posibil ca motorul să nu pornească deloc.

Ce poți face dacă ai rămas fără catalizator?

Catalizatorul are rolul de a transforma gazele rezultate în urma arderii combustibilului în emisii mai puțin poluante. Denumirea tehnică este de „convertor catalitic”.

Majoritatea acestora au o formă cilindrică și în interior au un sistem tip fagure. Multe dintre catalizatoare conțin metale rare, precum platină, rodiu și paladiu. Acestea au rolul de a genera reacția chimică necesară convertizării noxelor în apă, dioxid de carbon și azot gazos.

Spre deosebire de catalizator, care transformă noxele în gaze mai puțin nocive, filtrul de particule are rolul de a capta particulele de funingine și a le distruge prin ardere.

Dacă ai rămas fără catalizator, primul pas este să oprești motorul. Nu este legal să circuli cu mașina în această stare. Pe lângă zgomotul puternic, riști amendă și suspendarea talonului, doarece e interzis să circuli fără a avea sistemul de evacuare complet.

Apoi, dacă e vorba de un furt, trebuie să sesizezi poliția și să dai toate detaliile privind locul și intervalul orar în care s-a produs atacul.

După care, cu ajutorul unei platforme, să transporți mașina la un service autorizat pentru a monta un nou catalizator.

Cât costă în 2026 un catalizator nou

Prețul unui catalizator diferă foarte mult în funcție de tipul mașinii și de motorizare. Pentru un model de volum, pe benzină, un catalizator aftermarket poate costa între 600 și 1.500 de lei. Dacă vorbim despre piese originale (OEM), prețurile pot urca rapid la câteva mii de lei.

În cazul modelelor mai noi, costurile pot depăși 5.000 de lei. Unele catalizatoare sau sisteme integrate cu filtru de particule pot ajunge chiar și la peste 10.000 de lei.

La aceste sume se adaugă și manopera, care variază, în general, între 400 și 1.000 de lei, în funcție de complexitatea lucrării.

Există și varianta achiziționării unui catalizator second-hand, unde prețurile pot fi cu până la 50% mai mici. Totuși, această soluție implică riscuri legate de durata de viață și compatibilitate.

Conform legii, este obligatorie montarea unui catalizator identic sau cu caracteristici similare cu cel din fabrică. Orice alt tip de improvizația va necesita reomologarea la Registrul Auto a vehiculului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: elements.envato.com


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide