Cum să eviți traficul? Care sunt cele mai bune aplicații pentru smartphone

Autor: Adrian Somai 07 iun. 2023 Știri auto

Vara este deja aici, iar odată cu venirea ei am asistat cu toții și la o înrăutățire a traficului de pe șosele și autostrăzi. Lucrurile sunt cu atât mai rele la sfârșitul săptămânii, atunci când toți oamenii caută să plece la mare sau la munte pentru a se bucura de câteva zile de relaxare alături de cei dragi. Pentru a evita traficul însă, ne putem baza pe aplicațiile pentru smartphone!

Când pornim la drum, întrebarea care ne însoțește întotdeauna este una singura: cât de rău va fi traficul? Între prezența (masivă sau nu) a altor vehicule, lucrări, accidente și așa mai departe, aceasta este întrebarea pe care și-o pune toată lumea. Răspunsul, însă, nu ajunge întotdeauna la timp.

În zilele noastre, însă, există o mulțime de instrumente utile, nu pentru a evita, dar cel puțin pentru a reduce riscurile de a da peste obișnuitele ambuteiaje. Și au marele avantaj de a fi mereu la îndemâna noastră, pentru că sunt disponibile pe smartphone-uri.  Pe lângă afișarea actualizărilor de trafic, aceste aplicații facilitează consultarea principalelor probleme și evenimente detectate pe șosea (accidente, încetiniri, drumuri închise, lucrări în curs de desfășurare etc). Iată câteva exemple de luat în considerare!

Aplicații care oferă actualizări din trafic în timp real

Evitarea ambuteiajelor atunci când pleci la drum cu mașina în perioadele de vârf este o nevoie comună care poate fi adesea satisfăcută prin intermediul aplicațiilor specifice concepute special pentru a evita traficul. Spre exemplu, poți apela la aplicații precum Traffic Info and Traffic Alert sau Traffic Maps. Potrivit Motor1, „Traffic Info” și „Traffic Maps” sunt două instrumente dedicate  care oferă utilizatorului informații actualizate din trafic, în timp real sau cel puțin la intervale scurte de timp.

Evitarea traficului fără o aplicație specifică care să semnalizeze unde sunt așteptate ambuteiaje și întârzieri este totuși posibilă și cu ajutorul aplicațiilor de navigație populare. Aproape toate, dacă sunt utilizate cu o conexiune de date activă, permit șoferului să fie informat cu privire la problemele de pe traseul planificat. În consecință, aplicațiile pot propun rute alternative prin intermediul unei notificări.

Fie că este vorba de Google Maps, Apple Maps, Waze, ViaMichelin sau HERE WeGo, modul de funcționare al acestor aplicații de navigație este foarte asemănător: situația traficului rutier este vizibilă atât în timpul navigației, cât și prin simpla consultare a hărții, activând opțiunile specifice dedicate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide