Ce primești în plus la o Dacia Duster dacă alegi pachetul ”Connected by Orange”

Autor: ProMotor 27 apr. 2020 Știri auto

Dacia trece în contul versiunii Duster Connected by Orange o serie de echipamente exclusive. Cine comandă această versiune primește un pachet întreg pe care nu-l poate primi la nicio alta.

GALERIE FOTO

Viitorul posesor de Dacia Duster Connected by Orange va fi și posesor de o serie de gadget-uri. O tabletă Huawei MediaPad T3 cu diagonală de 9,6 inci, un modem care permite conxiune la internet pentru până la 10 utilizatori simultan, un încărcător auto ultra rapid se regăsesc pe listă. În plus, viitorul posesor de Duster Connected va avea un suport de tetieră și o husă pentru viitoarea lui tabletă.

Dacia Duster Connected by Orange (5)

Seria limitată vine și cu o serie de servicii disponibile pentru următorii doi ani. Este vorba despre 40 GB trafic lunar de internet mobil în țară și în roaming în statele membre ale Uniunii Europene, de acces la peste 80 de canale TV românești și internaționale, plus la filme și seriale din Movie Go Unlimited. Viitorul șofer de Duster Connected primește și acces HBO GO, acolo unde sunt disponibile peste 6.000 de ore de conținut video.

Ce alte dotări are?

Duster-ul de serie limitată primește și cameră Multiview, care are la bază patru camere amplasate în diferite puncte ale vehiculului. Este echipată și cu funcție de avertizare pentru unghiul mort, volan îmbrăcat în piele, geamuri electrice în față și în spate și funcție Eco-mode pentru reducerea consumului de combustibil.

Această versiune primește jante de 17 inci Noir Maldive.

Cu ce motorizări este disponibilă această serie limitată și cât costă?

Lansată în urmă cu un an, Dacia Duster Connected by Orange poate fi comandată cu oricare dintre motoarele disponibile în gamă. Astfel, viitorul posesor poate alege:

  • Blue dCi 115 4WD cu motor turbodiesel de 1,5 litri, 115 cai putere și tracțiune integrală – de la 19.900 de euro;
  • TCe 130 GPF cu motorul turbo de 1,33 litri turbo dezvoltat de Alianța Renault-Nissan în parteneriat cu Daimler, care dezvoltă 130 de cai putere – de la 18.100 euro;
  • TCe 130 GPF 4WD, același motor, dar cuplat la un sistem de tracțiune integrală – de la 19.750 de euro;
  • TCe 150 GPF vine cu același 1,33 turbo, dar într-o versiune mai puternică, de 150 de cai putere – de la 18.600 ero;
  • TCe 150 GPF 4WD, așa cum îi spune și denumirea, același motor de 150 de cai putere, dar cu sistem de tracțiune integrală – de la 20.250 de euro.
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide