Dispozitivul inteligent care ușurează viața hoților de mașini

Autor: Marius Vișan 07 dec. 2021 Știri auto
Dispozitivul inteligent care ușurează viața hoților de mașini

Hoții de mașini au adoptat cu ușurință dispozitivele Apple AirTag pentru a sustrage autoturisme chiar din fața casei proprietarilor.

Dispozitivele de urmărire AirTag facilitează găsirea cheilor, dar pot fi folosite și în scopuri nefaste, cum ar fi urmărirea mașinilor. Poliția din Canada a avertizat că acestea sunt folosite pentru a ajuta la furtul de vehicule de lux.

Dispozitivele AirTag de la Apple permit utilizatorilor să își monitorizeze mai ușor cheile sau alte obiecte personale, în cazul în care nu își mai amintesc unde le-au lăsat.

Într-un comunicat de presă, departamentul de poliție canadian care se ocupă de furturi de mașini a dezvăluit că „ofițerii au investigat cinci incidente în care suspecții au plasat mici dispozitive de urmărire pe vehicule de lux pentru a le putea localiza și fura ulterior”. Poliția a continuat să explice că AirTag-urile sunt „plasate în zone puțin vizibile” pe vehiculele vizate atunci când acestea sunt parcate în locuri publice, cum ar fi mall-uri sau supermarket-uri.

Aceștia ascundeau un AirTag în mașina pe care doreau să o fure

Apoi urmăreau activitatea proprietarului prin intermediul aplicației Find My. Odată ce proprietarul ajunge acasă, hoții foloseau dispozitivul pentru a localiza mașina pentru ca apoi să o fure chiar din fața casei proprietarului. Deoarece hoții știu unde se află vehiculul, pot aștepta până noaptea, când se presupune că proprietarul doarme.

Din păcate, oamenii nu pot face prea multe pentru a evita ca mașina lor să fie ”marcată”, deoarece hoții le montează atunci când proprietarii nu sunt lângă mașină. Cu toate acestea, Poliția Regională din York, Canada, a sugerat șoferilor să își inspecteze periodic vehiculul și să sune la autorități „dacă observați orice dispozitiv de urmărire suspect”.

Pentru a preveni furtul de mașini, poliția îi îndeamnă pe șoferi să parcheze într-un garaj încuiat, deoarece majoritatea vehiculelor sunt furate de pe o alee.

De asemenea, este important de reținut că Apple notifică utilizatorii în cazul în care detectează că un AirTag necunoscut se află în apropiere pentru o oarecare perioadă.

 

Sursă: Carscoops.com

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Carscoops.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide