Ford Kuga este cel mai vândut hibrid plug-in din Europa – Prezentare VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 06 apr. 2023 Știri auto

Ford Kuga este cel mai vândut SUV PHEV din România. Dar știați că este și cel mai vândut hibrid plug-in din toată Europa?

Am avut ocazia să testăm Ford Kuga în configurație plug-in hybrid. SUV-ul compact al celor de la ford nu este doar cel mai vândut plug-in hybrid din România, ci și cel mai vândut model cu un astfel sistem de propulsie din toată Europa.

Mașina pe care am avut-o la test este un Ford Kuga Plug-in Hybrid în echiparea ST Line. Acest lucru înseamnă că avem de-a face cu un motor de 2,5 litri, pe benzină, combinat cu două motoare electrice și o baterie de 10 kWh (capacitate netă), iar puterea totală ajunge la 225 CP.

La exterior, observăm pachetul estetic al echipării ST Line. În partea frontală, mașina vine echipată cu faruri full LED și lumini de ceață cu funcție de cornering. Mașina a venit echipată cu roțile de iarnă, ceea ce înseamnă că jantele au avut un diametru ceva mai mic, de 18 inch mai exact.

Ford Kuga nu dezamăgește nici la capitolul interior

Pe lângă portbagajul cu un volum de 411 și banchetele atât rabatabile, cât și glisabile, Ford Kuga are un interior plăcut, cu tehnologii moderne.

Fiind o echipare ST Line, mașina primește scaune cu un design specific. Acestea sunt îmbrăcate cu piele și microfibră și au cusături roșii. De asemenea, au reglaje electrice și sunt încălzite, așa cum este și volanul.

În spatele volanului îmbrăcat în piele perforată se află un instrumentar de bord complet digital. Alături de acesta este ecranul central, care rulează sistemul SYNC 3 de la Ford și are conectivitate cu Android Auto și Apple CarPlay. Printre alte dotări de efect se numără head-up display-ul sau sistemul de sonorizare B&O.

VIDEO

Video: Luci Popa

Text: Ionuț Vîlciu

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult
Luci Popa
Luci Popa
Pasionat de mașini de când a primit prima revistă, Luci a îmbrățișat jurnalismul auto în toate formele sale, print, online, video, social media și TV. citește mai mult

Comentarii
Inchide