Ford Transit Custom Nugget este un campervan cu motor hibrid și panou solar – GALERIE FOTO

Autor: Ionuț Vîlciu 27 aug. 2023 Știri auto

Ford a dezvăluit noua generație Transit Custom Nugget, varianta campervan a modelului destinat transportului de persoane sau de mărfuri.

Ford a pregătit terenul pentru lansarea acestui nou model prin două clipuri teaser care indicau o nouă autorulotă destinată pieței din Europa. Acum, Ford ne prezintă o nouă generație Transit Custom Nugget, o variantă destinată ieșirilor în aer liber a van-ului creat pentru transport de mărfuri sau persoane.

Noul campervan va fi disponibil cu două motorizări diferite. Prima dintre acestea constă într-o unitate pe motorină, care produce 170 CP și este conectată la o transmisie automată cu 8 rapoarte. Pentru cei ce vor să meargă pe o rută mai eco sau nu preferă motoarele diesel, Ford pune la dispoziție o motorizare hibridă cu încărcare la priză.

Aceasta este formată dintr-un motor pe benzină, de 2,5 litri, cuplat la un motor electric. Sistemul este alimentat de o baterie cu o capacitate de 11,8 kWh. Astfel, motorul termic, ajutat de motorul electric, produce o putere totală de 232 CP.

Ford Transit Custom Nugget are toate dotările de care ai nevoie în vacanța la camping

În funcție de dorințele clienților, vor exista, opțional, și versiuni cu tracțiune integrală. Chiar și așa, toate modelele beneficiază de suspensie independentă pe puntea spate, ceea ce contribuie la un comportament rutier superior, comparativ cu o suspensie spate cu bară de torsiune.

Noua generație primește un plafon retractabil pe care este montat și un panou solar. Acesta poate acționa ca sursă de alimentare pentru frigider, lumini, sistemul multimedia, chiar și pentru dușul integrat. Scaunele din față pot fi rotite, iar bancheta din spate poate fi dotată cu un sistem de încălzire. Pasagerii din spate mai primesc și difuzoare audio proprii, precum și porturi USB-C, pentru încărcarea dispozitivelor. O adevărată autorulotă nu ar fi completă fără mică bucătărie, acolo unde vom regăsi o plită și un frigider. În plus, există și un duș.

În zona de relaxare vedem și o tabletă de 7 inch de pe care se pot regla luminile ambientale. De asemenea, există și un inclinometru pentru nivelarea mașinii pe teren înclinat. Campervan-ul dispune și de un modem 5G pentru conexiune la internet, încărcătoare wireless și o aplicație care îți transformă telefonul în telecomandă, pentru a controla diverse funcții la interior.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Ford


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide