Formula 1: Mercedes-AMG Petronas și-a prezentat noul monopost W13 pentru 2022

Autor: Mihai Morcovescu 18 feb. 2022 Știri auto

Campioana ultimelor opt sezoane în Formula 1, Mercedes-AMG Petronas, și-a prezentat noul monopost W13 pentru sezonul 2022. După doi ani în care monoposturile echipei germane au fost negre, în acest an ele revin la tradiționala culoare argintie care le-a atras denumirea de „săgețile argintii”.

Piloții Mercedes-AMG vor fi în 2022 Lewis Hamilton și George Russell

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Mercedes-AMG Petronas a câștigat anul trecut cel de-al optulea titlu consecutiv în întrecerea constructorilor. În schimb, Lewis Hamilton a ratat coroana mondială a piloților în fața lui Max Verstappen.

Verdictul final s-a dat în ultimul tur al ultimei curse din 2021, disputată pe circuitul de la Yas Marina. Finalul avea să provoace una dintre cele mai mari controverse din istoria Marelui Circ.

Acum, team-ul german țintește din nou ambele titluri mondiale. Pentru asta a lucrat intens la dezvoltarea noului monopost W13, cu care speră să-și atingă obiectivele fixate pentru 2022.

Așa cum reiese din fotografiile oficiale, monoposturile Mercedes-AMG revin la tradiționala culoare argintie. Acestea vor fi pilotate în acest sezon de doi britanici: Lewis Hamilton și George Russell.

Primul s-a decis în cele din urmă să rămână la echipa condusă de Toto Wolff și în acest an. De partea cealaltă, după trei sezoane excelente la Williams F1, George Russell a fost adus în locul finlandezului Valtteri Bottas, plecat la Alfa Romeo.

Ambii piloți au efectuat deja câteva tururi de circuit la Silverstone la comenzile noului monospot W13 pentru a filma câteva spoturi publicitare.

Primele teste din pre-sezon vor avea loc în perioada 23-25 februarie pe circuitul de la Barcelona. A doua sesiune de este se vor desfășura pe circuitul de la Sakhir (Bahrain). Noul sezon de Formula 1 va debuta tot în Bahrain, în week-end-ul 18-20 martie.

Sursa: Formula 1

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mercedes-AMG Petronas


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide