Galați: Codurile de activare ale stațiilor de încărcare pentru mașini electrice au fost aruncate la gunoi

Autor: Marius Vișan 27 iul. 2022 Știri auto

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a dezvăluit motivul pentru care stațiile de încărcare pentru mașinile electrice nu funcționează.

Constructorul a aruncat cutiile în care au venit aceste dispozitive, iar în aceste cutii erau şi codurile de activare, a spus edilul Galațiului.

Primarul Ionuț Pucheanu a făcut declarația în cadrul emisiunii „Ediție Specială”, de la Pro Lider FM.

VIDEO

„Am să fiu de o sinceritate nedemnă de un om politic și de administrație. Pentru că au fost primele montate în Galați şi nimeni nu a știut cum și cu ce se mănâncă, după ce le-am dat la Electrica, ne-am lovit de o altă problemă, pe care într-o oarecare mare măsură au remediat-o. Pentru că nu era problema Primăriei, ci a constructorului, cel care le-a montat. Evident, după ce au fost montate aparatele, cutiile în care au venit aceste dispozitive au fost aruncate.

În aceste cutii erau însă și niște coduri de activare, pentru fiecare în parte. Acestea au dispărut odată cu cutiile. Pentru că n-a ştiut nimeni, fiind primele, că, odată montat şi băgat cablul în el, ai nevoie de cod de activare…”, a spus primarul Pucheanu.

Edilul a ţinut să sublinieze că într-o săptămână stațiile de încărcare vor deveni funcţionale

„Au codurile, într-un târziu, de la producător. Le-au identificat, au fost trimise, urmează activarea lor. Într-o săptămână vor deveni operaţionale”, a declarat Ionuţ Pucheanu.

În oraşul Galaţi există deja 21 de staţii de încărcare la parcarea multietajată, 10 staţii sunt pe axa Siderurgiştilor – 1 Decembrie – T. Vuia – H. Coandă.

„Un oraş prietenos cu mediul este un oraş atractiv. De aceea este important să susţinem transportul nepoluant, inclusiv prin instalarea de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi hibrid. Avem deja 21 de staţii de încărcare la parcarea multietajată, 10 staţii sunt pe axa Siderurgiştilor – 1 Decembrie – T. Vuia – H. Coandă, iar alte 15 staţii finanţate prin Administraţia Fondului de Mediu se instalează în această perioadă.

Mai mult, am mai depus încă două proiecte spre finanţare prin AFM pentru aproape 100 de staţii şi un proiect pe PNRR pentru 45 de staţii. Şi nu ne oprim aici”, a anunţat primarul Galaţiului, la începutul lunii iulie, într-o postare pe Facebook.

Sursă: Pro Lider FM via Adevărul.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Captură video Facebook Pro Lider FM


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide