Gama Renault E-tech primește trei noi modele

Autor: Marius Vişan acum o săptămână Știri

Renault își extinde gama hibridă cu sosirea a trei vehicule noi echipate cu această tehnologie inovatoare E-TECH. Introducerea micro-hibridizării de 12V pe Arkana și Captur completează gama de motoare, oferind toate versiunile posibile de electrificare pentru a satisface orice nevoie, rămânând în același timp accesibile.

Tehnologia hibridă face posibilă până la 80% din conducerea electrică în oraș și până la 40% consum mai mic cu un motor E- TECH Hybrid, și până la 65 km în regim electric exclusiv în oraș și o viteză de până la 135 km / h pe un motor E-TECH plug-in Hybrid.

Renault Arkana E-TECH Hybrid, Captur E-TECH Hybrid și Megane E-TECH Plug-In Hybrid vor fi comercializate în Europa în prima jumătate a anului 2021.

Renault Arkana E-tech hybrid

SUV-ul coupe Renault Arkana oferă un habitaclu cu tehnologie de ultimă oră și un spațiu interior generos pentru a acomoda familii și obiectele voluminoase. Sun capotă se află motorul E-TECH Hybrid de 140 CP și bateria de 1.2kWh (230V). O soluție de micro-hibridizare de 12V pe motoarele 1.3 TCe 140 și 160 completează această ofertă.

Renault Captur E-tech hybrid

Captur vine acum cu un motor E-TECH Hybrid care completează versiunea E-TECH Plug-In Hybrid. Acest motor vine în combinație cu baterii de 1,2 kWh și a unei puteri combinate de 140 CP. O soluție de micro-hibridizare de 12V este, de asemenea, introdusă pe motoarele pe benzină de 1,3 Tce, oferind încă o data modelului Captur cea mai complexă gamă electrificată din segment.

Renault Captur beneficiază acum de o versiune R.S.Line. Aceasta vine cu un design special, bare de protecție față și spate reproiectate, o linie frontală specifică F1 și jante din aliaj în exclusivitate. În interior, beneficiază de un plafon de culoare neagră, tapițerie specifică, un volan cu inserții roșii, finisaje tip carbon și o pedală din aluminiu. Acest finisaj de top oferă o ambianță sportivă cu atribute unice, indiferent de motorul ales.

Noul Renault Megane hatchback E-TECH PLUG-IN HYBRID

Noul Megane beneficiază de o restilizare recentă care oferă un interior redesenat. După versiunea Estate, noul Megane hatchback vine acum cu motorul E-TECH Plug-in Hybrid, combinând avantajele și senzațiile speciale oferite de puterea electrică, fără a compromite autonomia.

Dezvoltând 160 CP, această tehnologie are o baterie cu o capacitate de 9,8 kWh (400V) și o autonomie de până la 50 de kilometri pe un ciclu combinat (WLTP) și până la 65 de kilometri pe un ciclu urban (WLTP City) .


Sursa foto: Renault


Comentarii
Inchide