Gândacul care a suspendat finanţarea Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Se află pe lista speciilor ameninţate

Gândacul care a suspendat finanţarea Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Se află pe lista speciilor ameninţate

Autor: ProMotor acum o lună Știri

Comisia Europeană a suspendat finanţarea Autostrăzii Sibiu-Piteşti din cauza unui gândac, considerat specie ameninţată. Oficialii europeni îi cer României să vină cu explicaţii şi soluţii până la 23 februarie 2020.

Gândacul cu pricina se numeşte „Morimus funereus”, numit popular gândacul croitor de stejar şi fag, care trăieşte în România, şi alte țări ca Macedonia, Belgia, Croaţia, Slovenia, Cehia, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Slovacia, Ucraina şi Bosnia şi Herţegovina.

Fostul ministru Răzvan Cuc a postat pe Facebook scrisoarea Comisie Europene în care i se cer Guvernului clarificări cu privire la unele aspecte de mediu ale proiectului autostrăzii Sibiu-Piteşti, printre care o specie de insectă care trăieşte în zonă.

În documentul prezentat de Cuc, oficialii europeni cer lămuriri legate de impactul proiectului asupra ariilor Natura 2000, iar gândacul de care vorbeşte Cuc este „Morimus funereus”, numit popular gândacul croitor al stejarului, are mărimea de 20-35 mm şi culoarea neagră, care se află pe lista speciilor ameninţate.

Răzvan Cuc a anunţat, sâmbătă 11 ianuarie, că oficialii Comisiei Europene au trimis o notificare pentru suspendarea finanţării din fonduri europene a autostrăzii Sibiu-Piteşti.

În replică, ministrul Transporturilor Lucian Bode a negat, într-o postare pe Facebook, blocarea proiectului autostrăzii Sibiu – Piteşti, care, conform afirmaţiilor fostului ministru Răzvan Cuc nu ar mai beneficia de finanţare din partea UE. „Cei care fac afirmaţii ar trebui să ştie că proiectul SIBIU – PITEŞTI nu este blocat! Comisia Europeană a solicitat României, în data de 23 decembrie 2019, o serie de clarificări privind impactul autostrăzii SIBIU-PITESTI asupra mediului, pe traseul acesteia. Comisia Europeană nu a transmis nicio scrisoare de suspendare. Documentul transmis de Comisie se numeste scrisoare de observaţii. Potrivit regulamentelor europene, CE are la dispoziţie 3 luni pentrut adoptarea unei decizii de aprobare de la momentul transmiterii. În cazul în care se solicită informaţii suplimentare, se suspendă curgerea acestui termen de 3 luni până la primirea răspunsului din partea României”, a scris ministrul.

Ministerul Fondurilor Europene a comunicat că solicitarea de finanţare a fost transmisă Comisiei Europene spre evaluare în data de 25 oct 2019. În data de 23 dec 2019, CE a solicitat autorităţilor naţionale informaţii suplimentare cu privire la proiect. Termenul pentru raspunderea la solicitarea de informaţii din partea CE este de 2 luni de la primirea scrisorii. Solicitarea CE nu afectează în niciun fel implementarea proiectului care este in desfăşurare.

Sursă: Gandul.info


Sursa foto: Wikipedia


Comentarii
Inchide