Gemballa pregătește cea mai extremă versiune a lui Porsche 911

Autor: ProMotor 12 mart. 2020 Știri auto

Tunerul german Gemballa pregătește cea mai extremă versiune a lui Porsche 911. Primele imagini prezentate arată că Gemballa Avalanche 4×4 este suficient de capabil pentru ca nimeni să nu se mai gândească la Cayenne.

Intră în Galeria FOTO

Conversia unui 911 într-un offroader nu este o noutate, existând mai mulți tuneri auto care au realizat deja acest lucru. Niciunul dintre aceștia nu făcut o astfel de operațiune cu noua generație a lui 911, cunoscută ca Porsche 992. Este exact ceea ce și-a propus Gemballa.

Proiectul are deja un nume – Avalanche 4×4 – chiar adcă se află abia în faza de proiect. Imaginile randate cu viitorul model sunt suficient de extreme pentru a uita că Porsche are deja un SUV în gamă, chiar dacă niciun Cayenne nu se poate lăuda cu aspectul ranforsat al lui Gemballa Avalanche 4×4.

Oricât de extrem ar părea (și, credeți-ne, mulți cred că germanii au mers prea departe de această dată), Gemballa ne asigură că acest proiect nu este o Fata Morgana: Avalanche 4×4 trebuie să „rupă fâșul” în offroad nu mai departe de primăvara anului 2022.

Conceptul este inspirat de un model deja existent în oferta Gemballa: seria Avalanche realizată pe baza generației 991 din 2011 a lui Porsche 911. Aceasta are la bază un Turbo S, această versiune urmând să fie, cel mai probabil, folosită și pentru Avalanche 4×4.

Tunerul german vorbește de o putere de circa 820 de cai-putere obținuți din motorul boxer cu șase cilindri de 3,8 litri al lui 911 Turbo S. Accelerația de la 0 la 100 km/h nu ar trebui să dureze mai mut de 2,3 secunde (dacă are loc pe asfalt, probabil), în timp ce viteza maximă ajunge la 370 km/h.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide