Grupul PSA a vândut peste 1 milion de maşini în primele 6 luni

Autor: ProMotor 13 iul. 2016 Știri auto
Grupul PSA a vândut peste 1 milion de maşini în primele 6 luni

 


Grupul PSA, care înglobează mărcile Peugeot, Citroen şi DS, a vândut peste 1.050.000 de autovehicule în primele şase luni ale anului, înregistrând o creştere a vânzărilor de 7,4% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Vânzările Peugeot au crescut cu 7,9%, ajungând la 601.000 de exemplare. Creşterea este susţinută în principal de Peugeot 2008 (+16% sau 99.000 de exemplare) şi Peugeot Partner (+8% sau 62.800 de exemplare), ambele clasându-se pe locul 2 în Europa în segmentul lor de clasă. Modelele 208 şi 308 şi-au continuat trendul ascendent, vânzările urcând cu 15% (+157.800 unităţi) şi respectiv 10% (+119.200 unităţi). Performanţe remarcabile au fost înregistrate în Italia (+10%), Spania (+12,5%) şi în Olanda (+8,8%). Rezultatele vor primi un nou impuls în a doua jumătate a anului prin lansarea unor model noi, precum SUV-urile 2008 şi 3008 sau modelele Peugeot Traveller şi Expert.

Citroën a înregistrat cele mai bune rezultate ale sale din ultimii cinci ani, ajungând la 414.000 de autovehicule comercializate, respectiv o creştere de 7,2%. Rezultatele obţinute se datorează, în principal, succesului înregistrat de Citroën C4 Picasso, liderul segmentului MPV în Europa, dar şi reuşitei modelelor C4 Cactus şi C1, care au raportat creşteri semnificative ale vânzărilor în aceeaşi perioadă. De asemenea, Citroën Berlingo şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa autovehiculelor comerciale uşoare. Aceste rezultate au permis mărcii Citroën să câştige şi mai mult teren pe pieţele sale cele mai importante (Marea Britanie, Spania şi Germania). Evoluţia pozitivă ar trebui să se accelereze în a doua jumătate a anului, prin lansarea noilor modele C4 Picasso, Jumpy, SpaceTourer, precum şi a noului C3, care va înlocui din toamnă actualul best-seller al mărcii.

Vânzările mărcii DS au crescut cu 0,7% (la 40.900 de unităţi) prin lansarea în luna martie a noilor DS 3 şi DS 3 Cabrio, care vin să completeze gama DS reînnoită integral. DS 4 şi DS 4 Crossback au avut un succes deosebit, ultimul reprezentând 28% din totalul vânzărilor acestor două modele compacte premium, graţie designului său atractiv. Marca DS îşi continuă expansiunea, reţeaua de dealeri ajungând la 21 de puncte de vânzare DS şi 86 de showroomuri DS la sfârşitul lunii iunie.
După lansarea sedanului DS 4S la sfârşitul lunii aprilie, Grupul PSA îşi pune la punct planurile pentru ofensiva din a doua jumătate a anului 2016 şi lansarea a 5 noi SUV-uri în următorii doi ani.

Maxime Picat, director general Peugeot: „Anul acesta, Peugeot a lansat o ofensivă SUV la nivel mondial, cu cinci modele noi. Peugeot 2008 şi 3008 vin cu un nou look într-un moment în care rezultatele mărcii demonstrează că aceste modele se poziţionează deja printre liderii acestui segment în Europa. În China, oferta Peugeot este completată cu o versiune semnificativ îmbunătăţită a modelului 3008 şi, în lunile următoare, cu două SUV-uri inedite. Această ofensivă ne va permite să accelerăm creşterea vânzărilor PSA la nivel mondial, deja la 0,5% la sfârşitul primului semestru.”


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide