Doi tineri au fost surprinși în timp ce furau un catalizator. Mașina prădată era parcată în fața unui bloc din Sectorul 5

Autor: ProMotor 24 mart. 2021 Știri auto

În data de 22 martie, polițiștii din București au reținut doi tineri, de 20, respectiv 24 de ani, bănuiți că furau catalizatoare. Aceștia le sustrăgeau de pe autoturisme parcate pe străzi din sectorul 5. Prejudiciul total creat a fost estimat la 8.000 de lei.

La data menționată, în jurul orei 04.00, polițiștii Secției 19 au fost sesizați de către un bărbat, prin intermediul 112, cu privire la faptul că doi tineri au sustras un catalizator de la un autoturism parcat în fața unui bloc din Sectorul 5.

Ulterior aceștia au fugit de la locul faptei cu un autovehicul. Întrucât șoferul se deplasa cu viteză și nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, unul dintre agenți a folosit armamentul din dotare, fără a rezulta victime sau pagube materiale.

furt catalizator romania 02

Unde au ascuns fierăstrăul cu care tăiau catalizatoarele?

Cei doi au fost imobilizați și conduși pentru audieri la sediul secției de poliție iar în urma controlului autovehiculului cu care se deplasau, în compartimentul motorului autoturismului, au fost identificate un fierăstrău electric, trei catalizatoare și un cric hidraulic.

Din probatoriul administrat s-a stabilit că la data menționată, cei doi, ar fi tăiat și sustras, cu ajutorul unui fierăstrău electric, catalizatorul de la un autoturism parcat pe o stradă din sectorul 5. Din investigații a rezultat că anterior ar fi comis alte două fapte similare.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 19, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cu cei în cauză în stare de reținere, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: politiaromana.ro



Comentarii
Inchide