Replica penibilă a unui hoț de catalizatoare, surprins de proprietara mașinii în timp ce acționează – VIDEO

Autor: ProMotor 08 apr. 2021 Știri auto

Doi hoți de catalizatoare din Marea Britanie au fost surprinși în timp ce acționau. Martor la furt a fost chiar proprietara autoturismului la care ”lucrau” hoții.

Femeia le-a bătut nervoasă în geam atunci când a văzut că cei doi bărbați umblă la mașină și le-a cerut explicații. Incidentul a avut loc vinerea trecută, într-o zonă rezidențială din Londra. Momentul a fost filmat de o cameră de supraveghere instalată în zonă.

Hoții au acționat la primele ore ale dimineții. În imagini se vede un bărbat cu mască care stă în spatele unui vehicul alb, parcat în fața casei. Ține în mână o bara metalică și stă de pază, în timp ce al doilea hoț se află sub mașină, și taie catalizatorul cu un fierăstrău electric.

Hoții de catalizatoare nu au frică

Dintr-o dată, proprietara autoturismului bate în geam și îl sperie pe bărbatul care stă de pază. „Ce s-a întâmplat”, a strigat femeia. Unul dintre hoți a găsit imediat o explicație: „Îți repar roata!”

„Nu avem nevoie ca roata să fie reparată. Pleacă, pleacă!”, a spus femeia.

Ambii bărbați fug apoi către o altă mașină, parcată în apropiere. Nu se știe dacă a fost depusă plângere la poliție sau dacă au fost făcute arestări în acest caz, informează Știrileprotv.ro.

Este șocant cât de îndrăzneți sunt acești hoți. Nu se tem că zgomotul produs îi va alerta pe oamenii din apropiere sau chiar pe proprietarul mașinii. Din imagini se observă că persoana care stă de pază ține în mână o bară metalică. În cazul în care cineva ar fi intervenit, probabil că hoțul nu s-ar fi temut să folosească acea bară.

Furturile de catalizatoare au crescut în ultima perioadă, nu numai în Regatul Unit, ci chiar și la noi în țară. Anul acesta polițiștii au făcut percheziții în mai multe locuri din țară la persoane suspectate că furau catalizatoare pe care le valorificau apoi la centrele de reciclare a metalelor.

VIDEO

 

View this post on Instagram

 

A post shared by (Southall) UB1 UB2 (@ub1ub2)

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Southall, West London / Instagram



Comentarii
Inchide