Limită de viteză 5 km/h în parcarea publică. Ce se întâmplă dacă nu respecți această regulă

Autor: Radu Țuțulan 16 mai 2024 Știri auto
Limită de viteză 5 km/h în parcarea publică. Ce se întâmplă dacă nu respecți această regulă

Marile magazine dețin parcări private, cu destinație publică, unde aplică propriile reguli de circulație. De exemplu, ce se întâmplă dacă nu respecți limita de viteză de 5 km/h, impusă în unele dintre aceste parcări?

Prin lege, toate mall-urile și marile magazine sunt obligate să asigure locuri de parcare pentru clienți. Astfel, pe terenurile private sunt amenajate parcări cu destinație publică.

Acestea, chiar dacă sunt administrate de o entitate privată, se supun acelorași reguli de circulație care se aplică pe drumurile publice.

Sunt obligatorii regulile și indicatoarele rutiere din parcările magazinelor?

Toate drumurile de acces din aceste parcări private sunt destinate circulației publice.

Ceea ce înseamnă că șoferii trebuie să respecte întocmai regulile de circulație. Adică, să respecte indicatoarele și marcajele rutiere, limitele de viteză și restul regulilor de circulație.

Iar Poliția Rutieră, Națională sau Locală poate aplica sancțiuni și în aceste parcări așa cum o face pe drumurile publice.

Limită de viteză 5 km/h trebuie respectată?

Sunt situații în care administratorului unei parcări private impune această limită de viteză.

De exemplu, în zona de acces în mall sau magazin, unde există un pericol mai mare de producere a unui accident, se poate impune o limită de viteză de 5 km/h.

În zona pietonală, semnalizată ca atare, conducătorul de vehicul poate intra numai dacă locuieşte în această zonă sau prestează servicii publice „din poartă în poartă” şi nu are altă posibilitate de acces. Acesta este obligat să circule cu viteza maximă de 5 km/h, să nu stânjenească ori să împiedice circulaţia pietonilor şi, dacă este necesar, să oprească pentru a permite circulaţia acestora”, se stabilește prin Art. 159 din legea 195/2002.

Așadar, șoferii sunt obligați să respecte această limită de viteză și să circule cu atenție sporită în zona respectivă.

Ce faci dacă ai făcut accident în parcarea unui magazin?

În cazul unui accident produs în parcarea unui magazin, se aplică aceleași reguli ca în cazul unui drum public.

Dacă în incident au fost implicate doar două vehicule și nu a fost nimeni rănit, poate fi încheiată o constatare amiabilă.

În cazul în care au rezultat victime, trebuie chemată poliția pentru a face o cercetare la fața locului. Iar dacă în accident au fost implicate 3 sau mai multe vehicule, ori au fost produse daune unei terțe persoane, atunci accidentul trebuie raportat la poliție.

În urma anchetei, autoritățile vor stabili cine se face vinovat și trebuie să achite daunele.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide