Ce pedepse au primit 19 polițiști de la rutieră, acuzați că au luat mită de la șoferi

Autor: ProMotor 14 ian. 2020 Știri auto
Ce pedepse au primit 19 polițiști de la rutieră, acuzați că au luat mită de la șoferi

Curtea de Apel Galaţi a decis condamnarea definitivă a 19 poliţişti din 22 trimişi în judecată, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Brăila, Biroul Rutier.

Poliţiştii au primit închisoare cu suspendare între 2 ani şi 6 luni şi 3 ani.

Ca pedeapsă complementară, instanţa a dispus interzicerea mai multor drepturi ale inculpaţilor, printre care şi acela de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, precum şi obligativitatea de a presta şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.

În luna mai 2015, Poliţia din Brăila a fost decimată în urma unei acţiuni a Direcţiei Generale Anticorupţie. Un număr de nouă şoferi şi 26 de poliţişti de la Poliţia Municipală Brăila – Biroul Rutier, de la Biroul de Ordine Publică şi de la Serviciul Rutier au fost vizaţi de percheziţii.

Anchetatorii aveau indicii că, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în schimbul primirii de bani, poliţiştii nu au luat măsurile legale când au depistat persoane care au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier.

Ulterior, 22 de poliţişti au fost trimişi în judecată, iar pe perioada procesului ei au fost suspendaţi din funcţii şi puşi la dispoziţie.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 17 ianuarie – 21 aprilie 2015, grupul format din cei 22 de poliţişti a săvârşit un total de 127 de acte materiale şi 4 situaţii de complicitate.

„Complexitatea cazului rezidă în caracterul de fenomen al comportamentului agenţilor de poliţie, aceştia obţinând sume de bani de la conducătorii auto care încălcau regulile privind circulaţia pe drumurile publice, în mod constant şi prin moduri de operare similare”, arată DGA.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mediafax



Comentarii
Inchide