Mașini care ar fi perfecte pentru România, dar nu se vând la noi. Cum poți cumpăra o mașină „interzisă” și ce obligații ai

Autor: Radu Țuțulan 07 iun. 2026 Știri auto
Mașini care ar fi perfecte pentru România, dar nu se vând la noi. Cum poți cumpăra o mașină „interzisă” și ce obligații ai

Unele mașini par făcute pentru drumurile din România, dar nu apar în showroom-urile oficiale de la noi. Vorbim despre modele robuste, spațioase sau foarte eficiente, care sunt vândute în alte regiuni ale lumii. Unele mașini sunt ilegale, din punct de vedere al tehnologiei, dar altele pur și simplu nu sunt distribuite pe piața românească.

În timpu regimului comunist, românii nu aveau acces decât la Dacia, Aro sau Oltcit. Mașinile occidentale erau interzise și doar anumite personalități ale vremii aveau acces la Mercede-Benz, Volkswagen sau BMW.

Dar nici acum, când piața este deschisă tuturor brand-urile auto din lume, nu poți avea acces la orice mașină.

Numai că, în prezent, mașinile sunt interzise din cauza normelor de poluare, a costurilor de omologare, a strategiei comerciale sau a tehnologiei folosite.

Mașini care ar fi perfecte pentru România, dar nu se vând la noi

Tesla Cybertruck este una dintre cele mai puternice mașini disponibile în prezent pe piață. Pick-up-ul 100% electric are tracțiune integrală, gardă la sol mare și caroserie din oțel inoxidabil. Însă principala problemă este omologarea în Europa. Modelul a fost dezvoltat pentru piața din SUA, iar înmatricularea în Uniunea Euroneanp nu se poate face deoarece caroseria este considerată prea periculoasă. Muchiile rigide, masa mare și standardele tehnice de iluminare și construcție nu respectă normele UE.

Tesla Cybertruck a fost expusă în România, dar nu poate fi comercializată deoarece nu respectă standarede UE de siguranță (Sursa foto: ARC Media)
Tesla Cybertruck a fost expusă în România, dar nu poate fi comercializată deoarece nu respectă standarede UE de siguranță (Sursa foto: ARC Media)

Un alt exemplu este Suzuki Jimny cu 5 uși. Este o mașină mică, ușoară, cu gardă la sol mare și tracțiune integrală, ideală pentru sate, drumuri forestiere sau zone de munte. Numai că modelul este comercializat pe piețe precum India, Africa de Sud sau Australia, dar nu și pentru România.

Toyota Land Cruiser 70 este unul dintre cele mai fiabile vehicule 4×4 aflate în producție. E folosit în zone dificile, inclusiv de organizații umanitare, potrivit informațiilor publicate de Toyota Gibraltar Stockholdings. Pentru România rurală, pentru ferme sau pentru firme care lucrează în teren greu, un astfel de model ar fi ideal. Numai că producătorul a considerat că nu merită, din punct de vedere comercial, să distribuie în țara noastră un astfel de model.

Pe această listă a mașinilor „interzise” mai pot fi incluse și:

  • Ford Bronco – SUV american foarte cunoscut, rival direct pentru Jeep Wrangler și potrivit pentru off-road;
  • Toyota Tacoma – pick-up popular în SUA, interesant pentru cei care vor o alternativă la Ford Ranger sau Toyota Hilux;
  • Renault Espace – un SUV de familie cu 5 sau 7 locuri, dar care nu mai e disponibil în România;
  • Honda Odyssey – monovolum foarte practic pentru familii, cu uși culisante și interior spațios.

Cum poți cumpăra o mașină „interzisă” și ce obligații ai

Cea mai simplă variantă este importul dintr-un stat al Uniunii Europene. Dacă mașina a fost deja înmatriculată într-o țară UE și are documente complete, procedura este mai ușoară.

După achiziție, proprietarul trebuie să se prezinte cu vehiculul și actele necesare înmatriculării la Registrul Auto Român pentru eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului. RAR precizează că sunt necesare documente precum actul de identitate, cererea de activitate RAR, documentul de înmatriculare din țara de origine și, după caz, certificatul de conformitate emis de producător. Detaliile sunt publicate de Registrul Auto Român.

Dacă mașina vine din afara Uniunii Europene, lucrurile se complică. Se va plăti o taxă vamală și s-ar putea să fie necesare modificări tehnice și omologare individuală. Pentru că mașina trebuie să respecte normele europene privind farurile, semnalizările, emisiile de noxe, sistemul de frânare sau norme de siguranță.

De exemplu, Teste Cybertruk nu poate fi înmatriculă în niciun stat UE din cauza caroseriei de oțel. Însă, dacă e înmatriculat în Republica Moldova, de exemplu, poți circula legal cu ea în România, o anumită perioadă.

În schimb, un model precum Toyota Land Cruiser Seria 70 poate fi adaptat normelor Euro 6. Mașina este cumpărată din Japonia și înmatriculată, inițial, în Germania, Acolo sunt aduse o serie de adapări pentru a corespunde normelor Euro 6 de poluare. Apoi este transportată în România, unde se poate înmatricula. Numai că o astfel de operațiune se face cu un cost uriaș. Dacă mașina e achiziționată din Japonia cu 25.000-30.000 de euro, după convertire, inmatriculare și plata tuturor taxelor, poate depăși lejer 70.000 de euro în România.

Așadar, înainte de a cumpăra o mașină „interzisă”, întâi asigură-te că o poți înmatricula. Apoi calculează dacă merită, din punct de vedere financiar, să faci o astfel de investiție.


Sursa foto: pressroom.toyota.com



Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide