Ministrul Transporturilor anunță startul lucrărilor pe primii 28 de kilometri ai Autostrăzii Moldova

Autor: Mihai Morcovescu 20 iul. 2022 Știri auto

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor pe primii 28 km ai autostrăzii A7. Este vorba despre Secţiunea din Muntenia, mai exact lotul Mizil – Pietroasele din tronsonul Ploiești – Buzău al Autostrăzii Moldova.

„A fost emis Ordinul de Începere pentru construirea primilor 28,35 de kilometri ai Autostrăzii A7 – secţiunea din Muntenia! Lotul 2 (Mizil -Pietroasele) al secţiunii de autostradă Ploieşti-Buzău va intra în execuţie în mai puţin de o lună (11 august 2022)”, a anunțat, marţi seară, ministrul Transporturilor  prin intermediul unei postări pe pagina personală de Facebook.

Autostrada Moldova va avea o lungime totală de aproape 440 km

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Potrivit ministrului Transporturilor, Asocierea româno-bulgară SC Coni SRL-Trace Group Hold are la dispoziţie 20 de luni pentru a construi acest lot. Acest tronson include 20 de poduri. Valoarea contractului este de peste 1,24 de miliarde de lei fără TVA.

Oficialul a mai precizat că lotul Mizil-Pietroasele este primul dintre cele 13 loturi ale autostrăzii A7 – Autostrada Moldova care vor fi construite între Ploieşti şi Paşcani, pe o lungime care însumează 320 de kilometri. Finanţarea este asigurată din PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Autostrada Moldova are o lungime totală de aproape 440 de kilometri, de la Ploieşti (Dumbrava/A3) şi până la Siret, la graniţa cu Ucraina. tronsul care leagă orașele Ploieşti și Paşcani a fost prins pe finanţare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiţia esenţială este ca proiectele să fie finalizate până în anul 2026. Autostrada Ploieşti-Buzău, cu o lungime de 63,25 de kilometri, este primul tronson al A7.

Autostrada A7 este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură rutieră din România. Când lucrările vor fi finalizate, Autostrada Moldova va prelua o mare parte din traficul actual de pe DN2/E85.

După cum se știe, acesta este cel mai periculos drum național din țara noastră. În ultimii ani, pe această șosea s-au produs un număr foarte mare de accidente de circulație grave.

Sursa: Sorin Grindeanu/Facebook

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor, Facebook/Sorin Grindeanu


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide