Noul Hyundai Elantra N a fost prezentat la Salonul Auto de la Shanghai – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 19 apr. 2023 Știri auto

Hyundai a prezentat noul Elantra N facelift la Salonul Auto de la Shanghai. Actualizarea aduce un design mai agresiv sedanului coreean.

Hyundai a dezvăluit recent facelift-ul modelului Elantra sau Avante, așa cum este el comercializat pe piața coreeană. Acum este rândul variantei performante N să își dezvăluie noul aspect agresiv la Salonul Auto de la Shanghai, la mai puțin de doi ani de la debutul inițial.

Sedanul sportiv adoptă capota și farurile reproiectate ale variantelor de bază, dar are un kit de caroserie mai agresiv care să sublinieze faptul că este varianta axată pe performanță. O altă caracteristică nouă sunt jantele din aliaj cu diametru de 19 inch cu design specific.

Aspectul agresiv al mașinii este accentuat de splitter-ul roșu, praguri și extensiile barei de protecție spate, contrastând cu elementele negre de pe barele de protecție. Decorul negru înconjoară prizele mari și grila mai subțire din față, în timp ce se extinde pe o suprafață mult mai mare din bara de protecție spate. Modelul păstrează, de asemenea, spoilerul spate negru, difuzorul și țevile de evacuare duble.

Hyundai Elantra N are un aspect și mai agresiv decât înainte

Chiar dacă Hyundai ne-a oferit imagini cu noua înfățișare a sedanului, nu am primit și date tehnice referitoare la puterea de care dispune actualizarea lui Elantra N. Potrivit Carscoops, există șanse ca Hyundai Elantra N facelift să moștenească motorul turbo de 2,0 litri cu patru cilindri al predecesorului său, care dezvoltă până la 289 CP și 392 Nm de cuplu. Puterea este transmisă către puntea față fie printr-o cutie manuală cu șase trepte, fie printr-o cutie automată cu dublu ambreiaj și opt trepte, cu ajutorul unui diferențial electronic cu alunecare limitată.

Această configurație permite mașinii să accelereze de la 0 la 100 km/h în 5,3 secunde și o viteză maximă de 250 km/h. Propulsorul mai puternic vine la pachet cu o suspensie mai performantă și frâne specifice N, deși configurația șasiului ar putea fi revizuită pentru o dinamică de condus și mai bună.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Hyundai


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide