Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile. Anunțul a devenit viral

Autor: Radu Țuțulan 21 iul. 2026 Știri auto
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile. Anunțul a devenit viral

Anunțul făcut de pilotul unui avion care decolase din Italia spre Spania a devenit viral. Pasagerii au început să țipe de fericire după ce comandantul a sfătuit pasagerii să își schimbe tricourile, conform G4Media.

Pasagerii unui avion care zbura din Italia spre Spania au aflat de la pilot rezultatul finalei Cupei Mondiale din 2026. Comandantul aeronavei a ales, însă, o metodă inedită pentru a anunța victoria obținută de naționala Spaniei.

În loc să comunice direct scorul, pilotul le-a transmis o veste aparent neplăcută celor care purtau tricouri cu însemnele echipei. El i-a sfătuit pe cei care au un tricou al Spaniei că acestea nu mai sunt de actualitate.

Pasagerii au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să-și schimbe tricourile

Mulți sunt obișnuiți ca pilotul unei aeronave să facă anunțuri cu privire la rută, starea vremii sau alte detalii legate de cursă. Însă în noaptea în care se desfășura finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, din America, anunțul căpitanului a fost total neașteptat.

Vă vorbește căpitanul. Trebuie să vă informez că, din păcate, cei dintre voi care au tricouri ale naționalei Spaniei cu o stea vor trebui să-și cumpere unele noi”, a transmis pilotul.

Mesajul comandantului a fost întâmpinat inițial cu liniște, deoarece pasagerii încercau să înțeleagă semnificația anunțului. Dar în momentul în care acesta a precizat că tricourile „cu o stea” trebuie înlocuite, au izbucnit în urale.

Mai mulți călători au început să scandeze „Campionii, campionii”, iar atmosfera din avion s-a transformat într-o „fiesta”. Imaginile surprinse la bord au adunat numeroase distribuiri și reacții după ce au fost publicate online.

Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal

Sursa: Hyundai
Sursa: Hyundai

Campionatul Mondial de Fotbal 2026 a beneficiat de cea mai mare flotă auto din istoria competiției.

În total, au fost folosite aproximativ 1.500 de vehicule. Acestea au asigurat transportul oficial în cele 16 orașe gazdă ale competiției. Turneul a fost organizat în SUA, Canada și Mexic, ceea ce a însemnat distanțe mult mai mari între orașe, comparativ cu alte ediții ale Cupei Mondiale.

Mașinile au fost folosite pentru deplasarea echipelor, arbitrilor, reprezentanților FIFA, invitaților și personalului tehnic. Autobuzele au asigurat transportul grupurilor mari și al delegațiilor.

Flota a inclus modele Hyundai, Kia și Genesis, printre care:

Cupa Mondială din 2026 a fost și cea mai mare din istorie și din punct de vedere sportiv, participând 48 de echipe de fotbal. Spania a câștigat titlul mondial după ce a învins Argentina cu 1 la 0, gol înscris în minutul 106 al prelungirilor.


Sursa foto: captura video @_crisscb / X



Comentarii
Inchide