Prim-ministrul Nicolae Ciucă, prezent la evenimentul de preluare a fabricii Ford Craiova de către Ford Otosan

Autor: Marius Vișan 05 iul. 2022 Știri auto

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a participat astăzi, 5 iulie, la evenimentul de preluare a proprietății fabricii Ford de la Craiova de către Ford Otosan.

La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai ambasadelor Statelor Unite ale Americii și ale Republicii turce, a autorităților locale și bineînțeles a angajaților Ford Otosan Craiova.

”Planul ambițios de investiții al companiei Ford răspunde unor obiective importante de dezvoltare economică, valorifică oportunitățile, potențialul uman și deschide perspective noi, adaptate la cerințele viitorului. Crizele actuale au arătat că este nevoie să producem mai mult în România și să reintegrăm industrii. Faptul că vom produce în țară automobile electrice îi va încuraja pe români să renunțe treptat la vechile mașini poluante, iar acest lucru nu poate decât să ne ajute în atingerea obiectivelor de mediu ale României aliniate la politicile europene în domeniu”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

”Ford profită de parteneriatele strategice pentru a utiliza mai bine resursele prin partajarea investițiilor, astfel încât să beneficieze de o expertiză mai largă și de o capacitate crescută în producția vehiculelor electrice și comerciale în Europa. Operațiunile de la Craiova au un istoric puternic în a oferi competitivitate și flexibilitate de clasă mondială, așa cum demonstrează succesul pe care l-au avut Ford EcoSport, Ford Puma și motorul EcoBoost de 1,0 litru pe piața europeană”, a declarat Stuart Rowley, președintele Ford Europa.

Urmează o investiție de 490 de milioane de euro în fabrica de la Craiova

În urma cu câteva zile, Ford Otosan a anunțat, de asemenea, că intenționează să investească 490 de milioane de euro în fabrica de la Craiova în următorii trei ani pentru a extinde creșterea producției.

Viitoarele generații Transit Courier și Tourneo Courier, respectiv versiunea de transport marfă și cea de transport pasageri, proiectate și dezvoltate de Ford Otosan, vor fi produse la Craiova și vor fi lansate în 2023, cu versiuni electrice a căror producție va începe în 2024.

Ford Otosan va continua să producă la Craiova cel mai bine vândut vehicul de pasageri Ford din Europa, modelul Puma, care din 2024 va dispune de o versiune complet electrică.

„Odată cu achiziția fabricii din Craiova, Ford Otosan își extinde experiența și capabilitățile de producție la nivel internațional. Angajații cu înaltă calificare de la fabrica din Craiova și munca lor remarcabilă în producția unora dintre cele mai apreciate modele Ford vor duce mai departe povestea de succes a Ford Otosan. Craiova va beneficia de baza de competențe și de transferul de experiență al Ford Otosan în proiectarea, ingineria și construcția de vehicule comerciale, precum și în ceea ce privește electrificarea”, a adăugat Güven Ozyurt, director general Ford Otosan.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide