Primele imagini cu Golf-ul break: noul Volkswagen Golf 7 Variant

Autor: Andrei Nan 05 mart. 2013 Știri auto

Cu ocazia Salonului Auto Geneva 2013 vom avea parte de două versiuni contradictorii ale noului VW Golf 7: una pentru cei sportivi, Golf R, cealaltă pentru familişti, noul Volkswagen Golf Variant.

Aceasta din urmă a fost testată în avanpremieră de presa auto germană (vezi aici imagini din teste), iar marele public are acum ocazia să vadă primele poze oficiale cu noul Golf Variant.

Faţă de precedentul Golf 6 Variant, noul Golf 7 Variant abordează, după cum era de aşteptat, un stil mai colţuros pentru partea din spate, cu o masivitate accentuată, dar şi cu o tuşă de dinamism care îi lipsea predecesorului.

În ce priveşte capacitatea portbagajului, aceasta creşte cu 100 de litri, ajungând la 605 litri în configuraţia cu 5 locuri. Iar, prin rabatarea banchetei, capacitatea totală ajunge la 1.565 litri.

Mecanic, Golf Variant preia motorizările şi transmisiile de la varianta hathcback, dar nu ştim deocamdată care va fi diferenţa de preţ faţă de acesta. În România cel mai probabil vom vedea noul VW Golf Variant începând cu luna martie.

Golf VII Variant va fi mai uşor decât generaţia pe care o înlocuieşte cu aproximativ 105 kg. Din punct de vedere dimensional, Golf Variant este cu 307 mm mai lung decât Golf hatchback, având o lungime totală de 4.562 mm.

După cum spuneam mai sus Golf Variant preia motorizările şi transmisiile de la varianta hathcback, deci maşina va fi echipată cu „familia” de propulsoare pe benzină EA211 şi cu cea diesel EA288.

Pentru fanii transmisiei integrale, oficialii VW au anunţat că va fi lansată şi versiunea 4Motion tot în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2013.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide