Programul Rabla 2020 a fost prelungit cu o lună. Ce trebuie să știi

Autor: George Cristea 30 sept. 2020 Știri auto

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că Programul Rabla a fost prelungit cu o lună, până la 30 octombrie 2020. Prelungirea nu este însă valabilă pentru toată lumea.

Intră în Galeria FOTO

Potrivit anunțului făcut de AFM, sesiunea de înscriere a persoanelor juridice în programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” a fost prelungită până la data de 30 octombrie 2020, inclusiv. AFM reamintește că dosarele de acceptare depuse de persoanele juridice în cadrul celor două programe guvernamentale se transmit la AFM, începând cu 24 iulie 2020, exclusiv prin intermediul poştei electronice.

Conform datelor oficiale, în urma aprobării în şedinţa Comitetului de Avizare din data de 28 septembrie 2020, au mai fost publicate 86 de dosare acceptate pentru 170 de autovehicule în programul „Rabla Clasic” şi 103 dosare pentru 154 autovehicule, dintre care 119 de autovehicule pur electrice şi 35 autovehicule electrice hibride, în programul „Rabla Plus”.

Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor sau dealerilor auto validaţi în cele două programe.

Programul Rabla a fost prelungit. Ce înseamnă acest lucru

În ciuda condițiilor dificile dictate de pandemie, programul Rabla a demarat anul acesta la data de 17 martie, după ce la începutul aceleiași luni fuseseră publicate condițiile de desfășurare a programului.

405 milioane de lei au fost acordate celor care vor să-și dea mașina veche la casat în vederea achiziționării unui autoturism nou (sau a unei motociclete). Este cel mai mare buget acordat vreodată programului Rabla, cel mai longeviv program guvernamental din România. Aproximativ 60.000 de români ar putea beneficia de prima de casare cotată la 6.500 de lei.

Potrivit condițiilor de desfășurare a programului Rabla 2020, înscrierile în Rabla Clasic au fost deschise persoanelor fizice până la data de 30 septembrie 2020 sau până se epuizează fondurile alocate de autorități pentru prime de casare și ecobonusuri. Odată cu prelungirea anunțată marți de AFM, persoanele juridice mai au la dispoziție o lună pentru accesarea celor două programe de stimulare a înnoirii parcului auto.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide