Regulile programului Rabla 2019 s-ar putea modifica, iar multe dintre maşinile primite acum ar putea fi refuzate. Suma maximă poate atinge 9.200 de lei

Autor: Marius Vişan acum 3 ani Știri
Regulile programului Rabla 2019 s-ar putea modifica, iar multe dintre maşinile primite acum ar putea fi refuzate. Suma maximă poate atinge 9.200 de lei

Ministerul Mediului propune ca începând din 2019 şoferii care vor dori să beneficieze de ajutorul de la stat pentru înlocuirea maşinii vechi, să ducă la casat numai maşini cu inspecţia tehnică periodică (ITP) valabilă. 

Propunerea a mai fost făcută şi în cursul acestui an, dar, nefiind prea bine primită de către proprietarii de maşini vechi, s-a renunţat la ea. Astfel, în prezent, pentru a casa o maşină mai veche de opt ani nu este nevoie ca aceasta să aibă ITP valabil. 

Pentru ca maşina să fie acceptată acestea trebuie să fie înmatriculate în ţara noastră şi să aibă cel puţin componentele esenţiale, respectiv motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, şasiu, dar şi echipamentele electronice de gestionare a funcţiilor autovehiculului şi catalizatorul, dacă acestea au fost montate pe maşină din fabricaţie. 

Dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricaţiei, se va considera an de fabricaţie anul înmatriculării.

Prima de casare prevăzută de programul Rabla 2019 este tot în valoare de 6.500 de lei, însă automobilele care vor putea fi achiziţionate vor trebui să genereze cel mult 120 g CO 2/km, comparativ cu limita stabilită pentru 2018 care este de 130 g CO 2/km.

De atfel, românii care vor opta pentru maşini cu motor care nu generează mai mult de 96 g CO2/km vor primi un ecobonus de 1.000 de lei sau un ecobonus de 1.700 de lei, dacă aceştia vor să-şi achiziţioneze un autoturism nou cu motor hibrid. Astfel, valoarea totală pe care o poate primi un român care vrea să îşi schimbe maşina prin programul Rabla 2019, va putea obţine 9.200 de lei.

Momentan, proiectul se află în dezbatere publică, iar pentru a putea fi aplicat, acesta trebuie să fie semnat de ministrul mediului Graţiela Gavrilescu şi apoi trebuie să fie publicat în Monitorul Oficial.

 



Marius Vişan
Marius Vişan
Marius Vişan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2009, când a început cursurile Facultăţii de Jurnalism. Contactul cu maşinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obţinerea permisului auto, iar pasiunea a culminat în anul ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian

Comentarii
Inchide