2024: Se schimbă limita de alcoolemie pentru șoferi. Uniunea Europeană propune un nou set de reguli

Autor: Radu Țuțulan 19 ian. 2024 Știri auto

Uniunea Europeană propune o serie de modificări în ceea ce privește legislația rutieră comunitară, una dintre schimbări urmând să facă referire la limita de alcoolemie pentru șoferi.

Uniunea Europeană dezbate în această perioadă un nou set de reguli pentru conducătorii auto, printre care:

  • introducerea unui permis de conducere digital
  • modificarea limitelor de valabilitate a permiselor auto
  • scăderea vârstei la care o persoană poate dobândi dreptul de a conduce un autovehicul
  • controalele obligatorii de sănătate
  • o nouă limită de alcoolemie.

Carnet de conducere la 17 ani

Uniunea Europeană analizează propunerea de scădere a limitei de vârstă pentru obținerea carnetului de conducere.

Astfel, adolescenții care au împlinit 17 ani ar putea obține permis auto și ar avea dreptul să se urce la volanul unui vehicul. Dar numai dacă vor fi însoțiți de un major.

De asemenea, se va putea obține permis de conducere pentru camioane și vehicule pentru transport pasageri de la 18 ani. Condiția va fi, însă, ca aceștia să dețină un certificat de competență profesională. În caz contrar, limita de vârstă va rămâne de 21 de ani.

O nouă limită de alcoolemie pentru șoferi

Deputații europeni propun ca șoferii începători să aibă o perioadă de 2 ani, după obținerea permisului, în care vor fi supuși mai multor restricții. De exemplu, în cazul acestora va fi propusă o limită de alcoolemie de 0,2 g/l.

Totuși, această limită nu va fi impusă la nivelul tuturor statelor membre, ci va fi doar o recomandare. Ceea ce înseamnă că fiecare țară va decide limitele și sancțiunile impuse privind conducerea sub influența băuturilor alcoolice.

De exemplu, multe state din vestul Europei acceptă o concentrație de alcool în sânge de până la 0.5% g/l.

Aceste propuneri de modificare a legislației auto urmează să fie analizate în perioada următoare și până în martie 2024 să se decidă dacă vor fi implementate sau nu.

Care e limita de alcoolemie în România

Ordonanță de Urgență 195/2002 stabilește limitele de alcool pur în aerul expirat și concentrația acestuia în sânge. De asemenea, prevede sancțiunile pe care le poate aplica polițistul celui care a comis abaterea.

Astfel, pentru o concentrație cuprinsă între 0.01 și 0.40 mg/l alcool în aerul expirat, conducătorul auto va fi amendat contravențional. Totodată, se va suspenda permisul de conducere pentru 90 de zile și va primi între 1.485 lei și 3.300 de lei amendă contravențională.

Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge (peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, stabilește ART 87 din Ordonanța de Urgență 195/2002.

Așadar, o concentrație alcoolică de peste 0.40 mg/l în aerul expirat atrage după sine nu doar suspendarea permisului și amendă, ci și întocmirea unui dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide