Guvernul ar putea adopta, în perioada următoare, o nouă lege prin care șoferii care nu achită amenzile rutiere în 90 de zile vor avea permisul suspendat. Proiectul e pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
Pentru prima dată, România ar putea avea o lege care să condiționeze deținerea dreptului de a conduce un autovehicul de plata amenzilor rutiere.
Mai exact, șoferii care nu achită sancțiunile rutiere în cel mult 3 luni de la data aplicării acestora, vor avea permisul suspendat.
Noua lege, aflată în dezbatere publică, obligă șoferii să achite sancțiunile în cel mult un trimestru de la data aplicării.
„Titularii permiselor de conducere eliberate de autoritatea română nu au dreptul de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere și tramvaie pe drumurile publice, în cazul în care nu își îndeplinesc, în termen de 90 de zile lucrătoare de la data termenului calculat potrivit art. 28, alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, obligațiile de plată a creanțelor provenite din amenzile contravenționale care le-au fost aplicate”, se preciează în textul noii legi.
Conform proiectului, interdicția de a conduce începe la ora 00:00 a celei de-a treia zile lucrătoare după expirarea termenului de plată.
Dreptul de a conduce este redobândit la ora 00:00 a celei de-a treia zile lucrătoare după ce organul fiscal local constată achitarea integrală a datoriei sau după împlinirea unui termen de doi ani de la luarea în evidență a creanței.
Această măsură de restricționare a dreptului de a conduce nu se suprapune cu suspendarea permisului prevăzută de legislația rutieră.
Proiectul precizează că perioadele în care șoferul nu are dreptul de a conduce din cauza neplății amenzii „curg independent” de eventualele suspendări aplicate pentru abateri rutiere și nu se cumulează cu acestea.
Pe lângă pierderea dreptului de a conduce, neplata amenzii atrage și consecințe financiare. Dacă sancțiunea este achitată la mai mult de 3 luni de la data când a fost aplicată, cuantumul amenzii este majorat cu 30%.
Iar dacă se plătește la peste 6 luni, amenda de circulație va fi majorată, în total, cu 60% față de valoarea inițială.