Una dintre cele mai abrupte străzi din lume se află în Bristol, Marea Britanie, scrie MEDIAFAX, aceasta fiind atât de înclinată încât localnicii poartă uneori crampoane când ies din casă iar șoferii parchează mașinile de-a latul și speră să țină frânele.
Vale Street, din cartierul Totterdown, din Bristol, Marea Britanie,este considerată cea mai abruptă stradă din Anglia.
Are o pantă atât de mare încât localnicii au fost nevoiți să se adapteze. Iarna, când asfaltul devine alunecos, unii poartă crampoane la încălțăminte.
Șoferii, de asemenea, parchează de-a latul și trag frâna de mână cât pot de tare pentru ca mașinile să nu o ia la vale.
Vale Street are aproximativ 200 de metri lungime, dar nu distanța este problema. Diferența de nivel și panta foarte abruptă fac din această stradă o adevărată provocare pentru localnici, șoferi și curieri.
Drumul se află în Totterdown, un cartier din Bristol cunoscut pentru casele colorate, construite pe dealuri abrupte. În cazul Vale Street, înclinația este atât de mare încât pe laterale au fost amenajate scări, pentru ca pietonii să poată urca și coborî mai ușor.
Potrivit express.co.uk, strada are o diferență de nivel de aproximativ 17 metri și o pantă medie estimată la 22 de grade. Pentru cei care locuiesc acolo, mersul până la mașină sau până la baza străzii poate deveni o probă fizică.
Problemele apar mai ales iarna. Când asfaltul îngheață, simpla ieșire din casă poate fi periculoasă. De aceea, unii localnici folosesc crampoane pentru încălțăminte, asemănătoare celor folosite pe trasee montane.
Livrările sunt și ele complicate. Un colet greu, o mașină de spălat sau o comandă de mâncare pot deveni greu de adus până la ușă. Curierii trebuie să oprească foarte atent, iar manevrele pe pantă sunt mult mai dificile decât pe o stradă obișnuită.

Pentru șoferi, Vale Street este genul de drum pe care frâna de mână trebuie verificată de două ori. O mașină parcată incorect poate aluneca la vale, mai ales dacă sistemul de frânare nu este în stare foarte bună sau dacă drumul este ud ori acoperit cu gheață.
Din acest motiv, unii șoferi parchează vehiculele de-a latul. Nu este o soluție obișnuită, dar pe o pantă atât de abruptă poate reduce riscul ca mașina să o ia la vale.
În astfel de situații, șoferii sunt sfătuiți să tragă complet frâna de mână, să lase mașina într-o treaptă de viteză și să orienteze roțile spre bordură. Aceste măsuri pot împiedica deplasarea vehiculului dacă frâna de mână cedează.
Pe de altă parte, strada a devenit și o atracție locală. Este cunoscută pentru concursurile de Paște în care ouă fierte sunt rostogolite pe pantă, o tradiție care atrage curioși și turiști.
În 2020, Vale Street a ajuns din nou în atenția publicului după ce pe unul dintre pereți a apărut o lucrare Banksy. Pictura, numită „Aachoo!!”, înfățișa o femeie care strănută atât de puternic încât își pierde proteza dentară. Lucrarea a fost ulterior îndepărtată și vândută.
Deși este una dintre cele mai spectaculoase străzi din Marea Britanie, recordul este deținut de o altă șosea.