Studiu: Motoarele pe benzină și motorină sunt din nou preferate de cumpărători. Prețul face diferența

Autor: Radu Țuțulan 26 feb. 2024 Știri auto
Studiu: Motoarele pe benzină și motorină sunt din nou preferate de cumpărători. Prețul face diferența

Un studiu realizat la nivel global arată că motoarele pe benzină și motorină sunt din nou preferate de cumpărători, care sunt interesați în special de prețul mașinilor, nu neapărat de echiparea acestora.

Majoritatea celor care și-au cumpărat un autovehicul în Germania, Japonia sau America au fost atenți în principal la prețul mașinii.

În schimb, cei din India și Asia de Sud-Est au pus preț pe calitatea produsului. Iar cumpărătorii din China și Coreea de Sud au fost atenți în special la performanța mașinilor, potrivit Deloitte 2024 Global Automotive Consumer Study.

Prețul face diferența

Conform studiului, principalul criteriu de alegere a mărcii a fost:

  • PREȚUL:
    • Germania – 55%
    • Japonia – 58%
    • Statele Unite ale Americii – 59%
  • CALITATEA:
    • India – 65%
    • Asia de Sud-Est – 62%
  • PERFORMANȚA
    • China – 53%
    • Coreea de Sud – 55%.

Așadar, în majoritatea cazurilor europenii, japonezii și americanii și-au ales mașinile în funcție de preț. Fapt ce explică, într-un fel, de ce ponderea mașinilor electrice e încă scăzută, comparativ cu cele clasice.

Motoarele pe benzină și motorină sunt din nou preferate de cumpărători

Același studiu arată că mașinile cu motoare pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor din anumite piețe.

Motoarele pe benzină și motorină sunt din nou preferate de cumpărătorii din:

  • SUA – 67% (creștere de la 58% în 2023)
  • Asia de Sud-Est – 52% (creștere de la 50% în 2023)
  • Germania – 49% (creștere de la 45% în 2023).

Cei care optează pentru o mașină electrică au drept argumente prețul mai redus cu alimentarea, în SUA (66%), Japonia (62%) sau Germania (50%).

Iar preocuparea pentru protecția mediului și costurile mai mici cu întreținerea sunt principalele criterii de decizie în India (68%, respectiv 56%), precizează g4media.ro.

De ce există reticențe față de mașinile electrice

În privința mașinilor electrice pe baterie, participanții la studiu sunt, în general, preocupați de timpul de încărcare, de autonomie, de preț și de eventualul cost cu schimbarea bateriei.

În plus, în cazul acestor mașini, majoritatea consumatorilor participanți la studiu sunt îngrijorați cu privire la impactul bateriilor asupra mediului:

  • India – 89%
  • Asia de Sud-Est – 77%
  • Coreea de Sud – 69%
  • China – 66%
  • Germania – 64%
  • SUA – 62%
  • Japonia – 57%.

Asta ar putea indica jucătorilor din industrie că trebuie să implementeze practici durabile de utilizare și reciclare a acestor componente.

De altfel, angajamentul unei mărci de autovehicule față de practicile durabile este important și foarte important pentru consumatorii din:

  • India – 56%
  • China – 50%
  • Asia de Sud-Est – 39%

În ceea ce privește disponibilitatea de a plăti pentru dotările tehnologice care permit conectarea autovehiculului la anumite surse de informare, aceasta rămâne ridicată printre consumatorii din India (71%), China (60%) sau Asia de Sud-Est (55%) și redusă pentru cei din Germania (20%), Japonia (23%) sau SUA (25%).

La realizarea studiului Deloitte 2024 Global Automotive Consumer Study au participat aproximativ 27.000 de consumatori din 26 de țări, dintre care nouă state europene – Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia, Spania și Turcia.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide