Tehnologia conceptului Mercedes-Benz Vision EQXX va debuta pe modelele de serie în 2024

Autor: Promotor 02 apr. 2022 Știri auto

Oficialii de la Mercedes-Benz au confirmat că tehnologia prezentată pe conceptul electric Vision EQXX se va regăsi pe modelele de serie. Acest lucru se va întâmpla începând cu anul 2024. Cea mai importantă caracteristică a viitoarelor modele din Stuttgart o va reprezenta sistemul de infotainment MBUX.

Care este primul model care va beneficia de tehnologia de pe EQXX Concept?

Revoluționarul concept Mercedes-Benz EQXX a fost prezentat la începutul anului în cadrul CES 2022 de la Las Vegas. Producătorul german l-a prezentat ca fiind cel mai eficient autovehicul din istoria mărcii. Constructorul german susține că eficiența prototipului este echivalentă cu cea a unui automobil care consumă un litru de carburant la 100 de kilometri parcurși.

Vision EQXX este dezvoltat pe o platformă de 900 de volți. Aceasta este capabilă să găzduiască o baterie cu o capacitate de 100 kWh. Autonomia în condiții reale anunțată de Mercedes-Benz este de 1.000 kilometri între două încărcări.

Concept-car-ul este un autovehicul pe deplin funcțional, legal pentru a fi condus pe stradă. Motorul de 204 CP montat posterior a fost dezvoltat în colaborare cu inginerii echipei de Formula 1 Mercedes-AMG Petronas.

De asemenea, germanii susțin că bolidul lor are un consum de energie de 10 kWh/100 km, ceea ce este echivalentul unui consum de un litru de combustibil la 100 de kilometri parcurși. Astfel, conceptul părea a fi cel mai aproape de o versiune de serie decât oricare dintre vehiculele de cercetare realizate anterior de Mercedes-Benz.

EQXX a fost echipat cu același sistem de infotainment MBUX care se regăsește pe actualele modele Mercedes-Benz. Acesta este integrat în hyperscreen-ul tactil de 56 de inch cu rezoluție 8k, care acoperă întreg tabloul de bord.

Conceptul este un vehicul de cercetare. El a fost conceput pentru a forța limitele și pentru a explora opțiuni pentru viitoarele modele de serie. Cu alte cuvinte, multe dintre inovațiile de pe acest prototip își vor face loc pe viitoarele modele de producție.

Primul model care va beneficia de tehnologia de pe EQXX ar putea fi viitorul sedan electric EQC. Debutul modelului este planificat pentru 2024.

Sursa: Autocar

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide