Un tuner român transformă radical un Mercedes-Benz Clasa G

Autor: David Andrei 23 dec. 2020 Știri auto

Un tuner român transformă radical un Mercedes-Benz Clasa G. Off-roader-ul german arată acum și mai spectaculos Este deja cel de-al doilea proiect al casei de tuning de lux.

GALERIE FOTO

Marius Dumitrașcu este designerul care abordează mașini de lux. Primul său proiect lansat sub denumirea Marius Designhaus a fost un Lamborghini Urus. SuperSUV-ul italian redesenat a fost dezvăluit oficial în urmă cu trei luni, purtând un pachet MD1. Românul se orientează, de această dată, către Clasa G de la Mercedes.

Dar nici atunci, și nici acum, Marius nu menționează vreo intervenție asupra motorului.

Mercedes-Benz Clasa G, mai agresiv și mai elegant

Pachetul MD2 îi aduce off-roader-ului de legendă un look mai elegant, dar și mai agresiv. Marius Dumitrașcu a conceput o grilă cu bare verticale cu finisaj negru. În mijlocul ei se regăsește steaua în trei colțuri, tot neagră.

Clasa G a primit o capotă redesenată, mai impunătoare, și rame noi pentru semnalizatoarele care își păstrează aceeași poziție de peste 50 de ani, de când modelul în versiune civilă este pe piață.

Mașina are acum și aripi noi, mai proeminente, care o fac să pară și mai lată decât este deja. Apar pe aripi elemente decorative negre, lucioase. Din lateral se pot observa și pragurile restilizate, argintii.

În partea posterioară, Clasa G este echipat cu un nou difuzor de aer, care integrează elemente decorative negre și cromate. Toți montanții sunt acum negri.

Modelul poartă și jante de 22 de inci create de specialistul român. Jantele cu design unic MD Forged sunt deja distribuite oficial de Custom Tuning. “Atunci când am desenat jantele pentru MD2, am vrut să creez senzația de continuitate între acestea și caroseria mașinii. Dacă acest body-kit reprezintă ‘hainele’ mașinii, jantele ar trebui să fie ‘pantofii’ și trebuie să se potrivească perfect”, explică Marius Dumitrașcu, fondatorul Marius Designhaus.

Citește și:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Marius Designhaus



Comentarii
Inchide