Un BMW X4 căutat de autoritățile române, descoperit de poliţiştii giurgiuveni

Autor: Marius Vișan 19 apr. 2021 Știri auto

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca BMW, model X4, care aparținea în drept unei firme de leasing din România și era căutat de polițiștii constănțeni.

În noaptea de 19 aprilie 2021, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca BMW, model X4, de culoare neagră, înmatriculat în România.

Autoturism de lux aparținând unei firme de leasing, descoperit de polițiștii de frontieră giurgiuveni

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta aparține în drept unei firme de leasing și se afla în atenția autorităților române, figurând în bazele de date, de la începutul acestei luni, ca bun căutat pentru confiscare.

Mijlocul de transport, estimat la o valoare de aproximativ 40.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Giurgiu, urmând a fi predat proprietarului de drept, iar la finalizarea cercetărilor urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

De curând, un alt autoturism cu probleme a fost depistat la granița română

În data de 4 aprilie, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, Iași, s-a prezentat un cetăţean moldovean la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Italia, an de fabricație 2021.

Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului în cauză, polițiștii au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta figurează în proprietatea unei firme de închirieri auto din Italia şi nu are dreptul de a părăsi teritoriul U.E, fără acordul proprietarului de drept.

Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că a închiriat autoturismul în cauză de la o firmă de închirieri auto și voia să ajungă în R. Moldova.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Polițiadefrontiera.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide