Un nou semn distinctiv a intrat în legislația rutieră. Cine trebuie să-l folosească

Autor: ProMotor 10 mart. 2020 Știri auto
Un nou semn distinctiv a intrat în legislația rutieră. Cine trebuie să-l folosească

Camera Deputaților a adoptat marți un proiect de lege care prevede introducerea în legislația rutieră a unui nou semn distinctiv. Acesta va putea fi folosit de șoferii care au deficiențe de auz, pentru a-i avertiza pe ceilalți participanți la trafic. Iniţiativa legislativă a deputatului PNL Adriana Săftoiu a fost adoptată cu unanimitate de voturi, şi anume 272.

„Conducătorii de vehicule pot monta pe autovehiculele proprii semnul internaţional distinctiv pentru conducătorul de autovehicul cu dizabilităţi de auz, sub forma unui pătrat de culoare albă, cu latura de 100 mm, având în centru reprezentarea grafică folosită la nivel internaţional după cum urmează:

  • la autovehiculele din categoria AM, A1, A2 şi A, în partea din spate, lângă numărul de înmatriculare sau de înregistrare după caz;
  • la celelalte autovehicule, pe lunetă, în partea dreaptă sau stângă sus;
  • la autovehiculele care nu sunt prevăzute cu lentă, pe caroserie în partea dreaptă sau stângă sus;
  • la autovehiculele care tractează o remorcă, pe caroseria remorcii, în partea dreaptă sau stângă sus.

Folosirea semnului, care va fi aplicat pe lunetă, în colţul din dreapta sau din stânga, este opţională, arată proiectul adoptat, marţi, de către deputaţi.

nou semn distinctiv

Noul semn distinctiv este recomandat în cazurile în care persoana cu deficienţe de auz este oprită de un agent de circulaţie în trafic, astfel încât acesta să știe că şoferul are nevoie de un interpret şi de comunicare în limbajul semnelor.

De asemenea, în situaţia în care o persoană cu astfel de deficienţe ar fi implicată într-un accident de circulaţie, autorităţile vor vedea semnul distinctiv şi vor apela, la nevoie, la un interpret în limbajul semnelor.

Pentru ceilalţi participanţi la trafic, semnul va arăta că şoferul respectiv trebuie atenţionat, la nevoie, cu semnale luminoase.

Legea nu se aplică încă, pentru a intra în vigoare fiind nevoie să fie promulgată de preşedintele Româniai, Klaus Iohannis. Ulterior, aceasta va fi publicată în Monitorul Oficial.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide