Grupul auto Stellantis și-a prezentat rezultatele financiare, iar acestea sunt pe plus pentru al doilea trimestru al anului 2026. Potrivit rezultatelor publicate de companie, Veniturile nete au crescut la 43,5 miliarde de euro, cu 13% mai mult față de trimestrul al doilea al anului 2025.
Stellantis raportează o creștere de 32% în America de Nord și de 6% în America de Sud, în timp ce în Europa extinsă s-a menținut la același nivel, iar în Orientul Mijlociu și Africa și în Asia-Pacific s-a înregistrat o ușoară scădere
Grupul auto a raportat venituri nete în creștere de 13% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 43,5 miliarde de euro. Această îmbunătățire a fost determinată în principal de America de Nord, cu o creștere de 32% față de aceeași perioadă a anului trecut, și susținută de America de Sud, cu o creștere de 6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Profitul net a crescut la 0,3 miliarde de euro în trimestrul al doilea al anului 2026, reflectând volumele mai mari și o îmbunătățire treptată a performanței operaționale.
Stellantis mai spune că efectul negativ net al tarifelor este estimat acum de la un miliard până la 1,2 miliarde de euro. Costurile nete ale tarifelor din prima jumătate a anului 2026 au fost de 300 de milioane de euro, incluzând o rambursare a tarifelor în temeiul Legii privind puterile economice de urgență internaționale (IEEPA) în valoare de 400 de milioane de euro.
În America de Nord, vânzările Stellantis au crescut cu 6% față de al doilea trimestru al anului 2025, înregistrând al patrulea trimestru consecutiv de creștere față de aceeași perioadă a anului precedent.
Stellantis a depășit tendința industriei auto din SUA, care a înregistrat o scădere de 0,3% în al doilea trimestru al anului 2026, incluzând creșteri de la an la an ale vânzărilor cu amănuntul pentru modele precum Jeep Grand Wagoneer (cu 43%), Ram 1500 (cu 9%), Dodge Durango (cu 9%) și Chrysler Pacifica (cu 7%).
În Europa extinsă, regiune care cuprinde 30 de țări, vânzările au crescut cu 3% față de al doilea trimestru al anului 2025, respectiv cu 7% dacă este inclus și Leapmotor. Cota de piață în UE30 a fost de 16,0%, în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, sau de 16,8% incluzând Leapmotor.
Creșterea vânzărilor a fost susținută de un portofoliu diversificat de vehicule cu pur electrice, hibride și cu motor cu ardere internă. Portofoliul de SUV-uri din segmentul C continuă să se consolideze, susținut de modelele DS N°7, Lancia Gamma și Jeep Compass 4xe.