Veste bună pentru șoferi: Dispar restricțiile de trafic pe drumul spre mare

Autor: George Cristea acum 1 an Știri auto

Apropierea sezonului estival aduce și o veste bună pentru șoferi: dispar restricțiile de trafic pe drumul spre mare în zonele în care se execută lucrări de reabilitare.

Intră în Galeria FOTO

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că s-a reluat traficul rutier în integralitate pe podul peste Dunăre de la Cernavodă, ridicându-se restricţiile ce au fost impuse pe fondul lucrărilor desfăşurate pentru reabilitare. Astfel, începând de joi de la ora 14:00 s-a redeschis circulaţia şi pe calea 2 a podului de la Cernavodă, pe sensul Constanţa – Bucureşti.

Potrivit CNAIR, în perioada sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricţii de circulaţie. Şoferii trebuie să ştie că viteza legală pe pod este de 80 de km/h.

Podul de la Cernavodă a intrat în reabilitare în luna februarie a acestui an. Contractul în valoare de peste 66 de milioane de lei este finanțat din fonduri europene nerambursabile și are o perioadă de execuție de 24 de luni și una de garanție de 60 de luni.

Dispar restricțiile de trafic pe drumul spre mare. Ce lucrări vor fi sistate

Proiectul prevede realizarea mai multor lucrări, printre care: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces.

Podul peste Dunăre de la Cernavodă este un pod combinat de cale ferată și șosea, care traversează fluviul Dunărea și împreună cu podul similar de la Fetești, conectează orașul București de Portul Constanța, de asemenea unind Drobogea de Muntenia prin Autostrada A2. Licitația de reabilitare a podului de la Cernavodă a fost câștigată în ianuarie de compania Maristar Com SRL, dar contractul a fost semnat abia zilele acestea.

Restricțiile de pe podul de la Cernavodă nu sunt singurele care vor dispărea pe perioada verii. Potrivit CNAIR, și lucrările de pe Autostrada Soarelui urmează să fie întrerupte în sezonul estival. Pe tronsoanele cuprinse între kilometrii 11-17 și 27-33 se desfășoară în prezent lucrări, iar circulația este deviată. Ridicarea restricțiilor a fost anunțată începând cu „finalul lunii mai”.




Comentarii
Inchide