Peste 100 de mașini au fost implicate într-un carambol pe o autostradă, într-unul dintre cele mai mari accidente rutiere din SUA, scrie ABC News.
Un accident de proporții a avut loc, la începutul săptămânii, în statul american Michigan. Din cauza unei furtuni de zăpadă, alimentată de aerul rece venit din zona Marilor Lacuri, vizibilitatea a scăzut brusc.
Carosabilul a devenit extrem de alunecos, iar în câteva momente, mașinile au început să derapeze.
Șoferii nu au mai avut timp să reacționeze, au frânat, dar a fost imposibil să evite impactul. Mașinile au început să se izbească una de alta, producând unul dintre cele mai mari accidente în lanț din SUA.
Autoritățile au intervenit de urgență pentru a închide traficul în zonă. Mai multe persoane au fost rănite, însă, potrivit informațiilor oficiale, nu s-au înregistrat decese.
Situația a generat haos în trafic și o operațiune amplă de salvare și degajare a drumului. Evenimentul este unul dintre cele mai grave produse în acest sezon de iarnă în regiune.
Accidentul s-a produs pe Interstate 196, în apropiere de localitatea Hudsonville, la sud-vest de orașul Grand Rapids. Potrivit Michigan State Police, ambele sensuri de mers au fost închise temporar pentru a permite intervenția echipajelor de urgență.
În carambol au fost implicate peste 30 de camioane de mare tonaj. Unul dintre șoferii aflați la fața locului a declarat că vizibilitatea era aproape zero, din cauza rafalelor de vânt care spulberau zăpada pe carosabil.
Acesta a reușit să evite la limită pe cei din față și a tras vehiculul pe mijlocul autostrăzii, între sensurile de mers, pentru a evita să fie lovit din spate.
A povestit jurnaliștilor că sunetele impacturilor succesive au continuat minute bune după oprirea sa.
Accidentul din Michigan vine în contextul unei furtuni de iarnă majore care traversează o mare parte a Statelor Unite.
În Michigan, autoritățile locale au raportat multiple accidente, vehicule ieșite în decor și camioane blocate pe drumuri. Șoferii rămași blocați pe autostradă au fost transportați cu autobuzele la o școală din Hudsonville, unde au primit ajutor și au putut lua legătura cu familiile.
Operațiunea de degajare a autostrăzii a durat mai multe ore, fiind mobilizate numeroase firme de tractări și utilaje grele. Reprezentanții companiilor implicate au precizat că prioritatea a fost scoaterea rapidă a vehiculelor avariate pentru reluarea traficului.