Test Honda Civic în România. Varianta Tech Edition vine cu jucării noi – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 18 feb. 2016 Test drive


Toată lumea ştie Honda Civic. Istoria acestui model începe în urma cu 44 de ani, când a fost lansat primul model. Iniţial o subcompactă, Honda Civic e evoluat treptat în dimensiuni, ziua de azi găsind-o în clasa compactelor.

A noua generaţie a fost lansata în 2011 şi înca are ceva de spus. Este un segment dur, unde concurează alături de nume consacrate precum VW Golf, Opel Astra, Toyota Corolla şi altele. Am luat Honda Civic 5D Tech Edition la un test, ca să aflăm cu ce se laudă noua ediţie a modelului deja consacrat.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

EXTERIOR

Din exterior, pare o maşină frumoasă, dar prea bombată în partea din spate. Arată nervoasă, datorită spoilerelor ascuţite şi jantelor negre. Motorul produce un zgomot care te duce cu gândul la un hot-hatch. Oblinzile au semnalizatoare încadrate. În cazul modelului Civic testat nu se observă zonele negre din bara frontala şi cea laterală, care pornesc din zona grilei şi se continua până pe spoilere, însa ele vor fi negre şi pe celalalte culori disponibile.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

 

Nu pare o maşină potrivită pentru o familie. Adevărul este undeva la mijloc. Are 142 de cai produşi de un motor aspirat pe benzina de 1,8 litri care se simte în elementul lui între 4.000 şi 6.000 de ture, dar vine cu un portbagaj de 477 de litri, comparabil cu un sedan.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

 

Are jante mari cu accente negre şi o suspensie destul de tare, însă aduce şi tehnologia Magic Seats, care îţi permite să rabatezi bancheta şi invers, obţinând un spaţiu de transport înalt. Consumul anunţat de producător este în jur de 6 litri combinat, cu aproximativ 8 în oraş şi 5 afară. Poate fi atinsă o valoară în această zonă, însa probabil veţi renunţa la adevărata bucurie a condusului unui Civic 5D cu motor de 1,8 litri.

Modelul testat a venit cu un buton în partea din dreapta – butonul Econ. Pe scurt, face Honda Civic mai prietenoasă cu mediul. Altfel, este cel mai simplu mod de a pierde vreo 40 de cai-putere. Totuşi, chiar şi cu modul Econ activat, Civic trage suficient pentru un mers relaxat prin oraş.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

 

INTERIOR

În interior ai parte de o invazie de display-uri: vitezometru digital, display lateral în spatele volanului cu informaţii ale computerulei de bord, radio, climatizare şi alte setări, ecran tactil cu Android în consola de bord. Deja mulţi constructori de modele asemănătoare au facut trecerea de la analog la digital în ceea ce priveşte majoritatea funcţiilor unei maşini, însă Honda Civic a pornit pe acest drum mai demult.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

 

Afişajul vitezometrului e luminos şi de mari dimensiuni, însa citirea lui necesita ajutarea scaunului astfel încât partea superioara a volanului sa nu acopere scrisul. Când mergeţi într-un mod mai eco-friendly, indicatoarele din lateralele vitezometrului sunt verzi, când o „calci” sunt albastre.

INFOTAINMENT

Sistemul infotainment Honda Connect rulează Android pe display-ul tactic din centrul consolei de bord, iar tableta în cauză măsoară vreo 7-8 inci. Deşi funcţiile oferite sunt asemănătoare cu cele oferite şi de alţi producatori – navigaţie, sistem audio, computer de bord, activare/dezactivare diferite sisteme de siguranţă ş.a.m.d., folosirea sistemului de operare Android creaza o senzaţie de familiaritate. Sistemul de navigaţie pe versiunea 5D Tech Edition este standard. În ceea ce priveşte conectivitatea, stăm bine: USB, AUX şi mufa HDMI, în cotieră.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

 

Interiorul este construit în jurul şoferului, totul este mai mult sau mai puţin înclinat înspre el. Cel mai bine te simţi în Civic la volan, dari nici ceilallţi pasageri nu se pot plânge de lipsa de spaţiu. Zona mai bombată asigură suficient spaţiu în zona capului pentru pasagerii din spate. Nici la spaţiul pentru genunchi nu sunt probleme.

Multitudine de volane butoane pe volan. Mini-joystick-urile de pe braţe sunt destul de intuitive şi e uşor sa-ţi dai seama ce face fiecare buton.

Honda respectă filozofia japoneză şi găseşti incluse multe dotări pe varianta Civic Tech Edition, iar unele costă bani buni la în oferta altor constructori.

POZIŢIA LA VOLAN

Poziţia este destul de înaltă la volan pentru un hatchback, iar şoferii mai înalţi de 1.85 metri îşi vor gasi măi greu o poziţie ideală. Stâlpii laterali din faţa sunt destul de înclinaţi, drept urmare unii şoferi vor avea tendinţa să se asigure de 2 ori în cazul unei curbe la 90 de grade, o data înainte, o dată dupa stâlp.

Lânga genunchiul drept al şoferului se află un insert capitonat care te opreşte în a te lovi cu piciorul de marginea consolei de bord, însă pernuţa ar fi putut fi o idee mai moale. Totuşi, e drăguţ că cei de la Honda s-au gândit să includă aşa ceva în Civic.

DOTĂRI

Cu ce se mai laudă Civic Tech Edition? Păi cu încălzire în scaune, camera video pentru marşarier, lumini de zi cu LED şi altele sisteme şi tehnologii menite să-ţi facă viaţa mai uşoară la volan. Climatizarea este dual-zone, automată.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

 

SIGURANŢĂ

La capitolul siguranţă avem airbag-uri frontale, lterale şi cortină, ABS, EDB, asistent la frânarea de urgenţă, VSA (ESP). La aceste sisteme se mai adaugaă asistent la pornirea din rampă, sistem de avertizare dacă se află o maşină sau alt obstacol în unghiul mort al oglinzilor laterale, sistem de avertizare la părăsirea benzii, funcţie automată pentru lumini, sistem activ de frânare în caz de urgenţă şi sistem de recunoaştere a semnelor de circulaţie. 

La volan, simţi că Honda Civic cu motor de 1,8 litri e o maşină nervoasă. Direcţia e precisa şi tare. Deşi inspiră accelaraţii bruşte şi depăşiri, Honda Civic este o maşină comfortabilă care trage frumos şi la 2.500 de ture şi în care te poţi duce liniştit şi la supermarket.

Mai multe imagini găsiţi în GALERIA FOTO

 

Mulţi nu ar lua-o în considerare dacă se gândesc la un hatchback de oraş, însa prin spaţiul interior, portbagaj, dotări şi motor, este o alternativă de luat în calcul.

Motorul pe benzină de 1,8 litri are o viteză maximă de 215 km/ora, iar sprintul 0-100km/ora se realizează în 9,4 secunde.

Preţul modelului testat Honda Civic 5D Tech Edition este de 15.990 euro, fără TVA.


 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide