Zeci de mii de automobile sunt exportate anual din China către Rusia prin scheme de importuri paralele care eludează sancțiunile impuse după 2022, arată o analiză Reuters citată de Economedia. Datele privind înmatriculările și declarațiile a cinci persoane implicate în comerț indică existența unor rețele informale prin care vehicule produse de mărci occidentale continuă să ajungă pe piața rusă, în pofida angajamentelor oficiale de retragere.
Sancțiunile au fost adoptate după invadarea Ucrainei de către Rusia, iar mai mulți constructori auto și-au anunțat ieșirea de pe piața rusă. Cu toate acestea, comerțul cu automobile nu s-a oprit, ci s-a adaptat noilor condiții, folosind intermediari și lacune legislative pentru a menține fluxul de livrări.
Potrivit datelor furnizate de firma rusă de analiză Autostat și citate de Reuters, multe dintre vehicule sunt produse în China, unde mărci internaționale construiesc mașini în parteneriat cu companii locale, sau sunt importate în China din alte regiuni. Ulterior, o parte dintre aceste automobile sunt înmatriculate formal în China și apoi reclasificate drept vehicule „rulate”, deși au kilometraj zero.
Această practică permite dealerilor sau traderilor să exporte mașinile către Rusia fără a mai avea nevoie de aprobarea oficială a producătorului pentru comercializare pe piața rusă. Zhang Ai Jun, fost exportator la un trader auto din Sichuan, a explicat pentru Reuters că, prin această metodă, „exporturile se realizează mult mai ușor”.
Fenomenul este alimentat și de contextul din China, unde piața auto este puternic subvenționată și extrem de competitivă. Reclasificarea unor vehicule ca second hand poate contribui la umflarea artificială a cifrelor de vânzări și la obținerea de subvenții, în timp ce surplusul este direcționat spre export.
În rețelele de import paralel ajung inclusiv modele ale unor branduri precum Toyota și Mazda, dar și mașini germane de lux sau modele sud-coreene. Practic, vehiculele sunt mutate din China în Rusia, iar în documente apar drept second hand, deși sunt noi.
În Rusia, aceste automobile sunt comercializate la prețuri apropiate de cele ale unor mașini noi, care nu au fost niciodată înmatriculate, potrivit unui dealer rus citat de Reuters. Diferența este că, pe hârtie, statutul de vehicul „rulat” simplifică procedurile și evită restricțiile impuse direct producătorilor.
Citește materialul integral în Economedia.