Drive test cu noul Ford Fiesta. O maşinuţă frumoasă, bună pentru oraş şi curajoasă în afara lui

Autor: Marius Vișan 26 sept. 2017 Test drive

A șaptea generație Ford Fiesta „atacă” piaţa din România cu ocazia lansarii naţionale de presă care s-a ţinut la sfâşitul lunii august, în Ardeal. Cu o „faţă” de Aston Martin şi cu un post de conducere care denotă aere sportive, noul Ford Fiesta se aruncă în lupta pentru supremaţia clasei mici.

L-am condus pe parcursul a două zile, pe drumurile dintre Cluj şi Turda, cale de mai bine de 350 de km, şi am putut să mă conving de îmbunătăţirile aduse noului model. Este, în primul rând mai mare (cu 71mm mai lung, şi 13mm mai larg), iar majoritatea schimbărilor s-au axat pe cabină care oferă acum accente premium şi toată tehnologia şi conectivitatea de care au nevoie familiile în 2017.

Era şi vremea ca modelul Fiesta să facă un upgrade. Şefii de la Ford sunt conştienţi de faptul că modelele de top cum ar fi VW Polo şi noul SEAT Ibiza au făcut pasul în faţă cu mult înainte de Ford, în ceea ce priveşte calitatea, rafinamentul şi infotainmentul – caracteristici pe care fanii clasei supermini le plasează tot mai mult în topul listei de cerinţe.

În cadrul testului am condus versiunea de 1 litru EcoBoost de 100 CP, motor cuplat la o cutie de viteze automată cu şase rapoarte. În traficul din oraş cutia automată accelerează rapid, şi oferă senzaţia că sub capotă sunt cel puţin 120 CP. Aceeaşi senzaţie am simţit-o şi în extraurban, cel puţin până la viteze de 80 de km / oră.

În privinţa consumului situaţia este puţin cam delicată, în sensul că am înregistrat aproape 8.0 litri / 100 km în afara oraşului, în condiţiile în care în fişa tehnică era specificat o valoare de 4.2 litri / 100 km.

Să nu uităm că motorul Ford 1.0 EcoBoost a fost votat „Cel mai bun motor sub un litru” în cadrul Motorul Internaţional al Anului pentru al şaselea an consecutiv. Acest titlu înseamnă că acest motor cu trei cilindri rămâne invincibil în categoria sa din momentul lansării în 2012. Oferit în versiuni de 100 CP, 125 CP şi 140 CP, motorul 1.0 EcoBoost animă una din fiecare cinci maşini noi vândute de Ford în Europa.

Poziţia bună la volan, suspensia fermă, direcţia precisă şi schimbarea optimă a treptelor îl determină pe cel care conduce noul Fiesta să creadă că pilotează un automobil mult mai sportiv decât pare la prima vedere.

Scaunele din faţă sunt confortabile şi oferă o susţinere laterală decentă, iar bancheta din spate este destul de încăpătoare pentru trei persoane, însă nu prea înalte, fiindcă există şanse să atingă spătarele scaunelor din faţă cu genunchii.

Vizibilitatea în oglinzile retrovizoare este bună, iar portbagajul pare destul de încăpător pentru o familie de patru persoane plecată în excursie, însă nu impresionează în comparaţie cu majoritatea concurenţilor.

Materialele folosite sunt de o calitate bună, moi la atingere şi cu o textură plăcută, mai ales în partea de sus a bordului şi a feţelor uşilor. Apropo de uşi, în spaţiile de depozitare din portierele din faţă poate încăpea o sticlă de apă de jumătate de litru şi alte câteva mărunţişuri pe lângă.

Noul Ford Fiesta dispunde de sistemul Sync 3 şi sonorizare B&O PLAY (opţional). Display-ul de 6.5 inch sau 8 inch răspunde foarte repede la comenzi, făcând din sistemul multimedia unul foarte uşor de folosit. Noul sistem Ford Sync3 se sincronizează cu orice telefon Apple, Blackberry şi Android. Noul Fiesta vine cu Apple CarPlay, Android Auto şi Applink pentru a se împerechea fără probleme cu dispozitivele digitale.

Noul Ford Fiesta are un preţ de pornire de 11.900 EURO, pentru echiparea Trend cu motorizarea de 1,1 litri benzină de 70 CP şi transmisie manuală. Pentru propulsorul EcoBoost de 100 CP se mai adauga la nota de plată încă 750 euro. Cei care îşi doresc transmisa automată vor mai scoate din buzunar aproximativ 1.250 EURO. Din octombrie, pe lângă versiunile Trend şi Titanium disponibile în prezent, se vor mai adouga alte două – Vignale şi ST-Line. 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide