Test drive BMW 118i. Micul german ambiţios – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 09 oct. 2018 Test drive

Există un farmec anume în a conduce o maşină bine tehnologizată şi modernă, chiar dacă îi lipsesc câteva dotări la interior.

Spre deosebire de modelele din gamele superioare ale constructorului bavazare, Seria 1 are o echipare de bază relativ spartană, însă şi o listă de opţionale lungă. Asta înseamnă că aproape orice doreşti găseşti contra cost, dar şi că preţul de achiziţie se va modifica semnificativ prin adăugarea de dotări suplimentare.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Modelul 118i testat avea un preţ de bază de 27.000 de euro şi dotări suplimentare care îi ridicau preţul la peste 38.000 de euro. Dintre acestea, se remarcau transmisia automată cu 8 trepte (2.050 euro) fără funcţie AutoHold, farurile LED, proiectoarele LED, scaunele cu reglaj electric şi memorii şi sistemul de navigaţie Business.

Cel mai mic model din gama BMW are dimensiuni tipice segmentului din care face parte, cu o lungime de 4,32 metri, o lăţime de 1,76 metri şi o înălţime de 1,42 metri. Ampatamentul poate fi considerat de dimensiuni obişnuite pentru un hatchback, portbagajul fiind cu o idee mai mare, la un volum de 360 de litri. Mi-a plăcut că BMW nu a redus capacitatea rezervolului de combustibil, existând acest trent în piaţă, iar aceste poate găzui 52 de litri de carburant. Există spaţiu pentru cinci persoane, însă deoarece tracţiunea este pe roţile din spate ar fi bine ca a cincea persoană să fie un copil.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Propulsorul cu trei cilindri pe benzină produce 136 de cai-putere şi este suficient de puternic, dar nu livrează performanţe dinamice spectaculoase. Cine vrea mai mult trebuie să se orienteze către o motorizare mai puternică, pentru că Seria 1 cântăreşte aproape 1,4 tone. Sprintul 0-100 km/oră cu 118i se realizează în 8,5 secunde, iar viteza maximă pentru modelul 118i este de 210 km/oră.

Ceea ce impresionează este trenul de rulare şi abia atunci înţelegi preţul, care poate fi considerat ridicat pentru un hatchback, fie el şi premium. Investiţiile în tehnologie făcute de nemţi de-a lungul timpului îşi fac simţită prezenţa la bord, însă trebuie amortizate. Transmisia cu 8 trepte Steptronic schimbă lin şi echilibrat, în funcţie de modul de condus selectat. Chiar dacă anumite dotări sunt disponibile doar contra cost, experienţa la volan este una tipică modelelor BMW.

Calitatea finisajelor este tipic germană, iar materialele sunt de calitate, un inconvenient fiind spaţiul interior care nu este foarte generos. Totodată, trebuie menţionat că deşi modelul 118i testat avea un preţ ridicat, în acest preţ am avut aer condiţionat manual, iar ecranul sistemului de infotainment nu era tactil. Asta nu înseamnă că în preţul de mai sus nu veţi putea obţine aceaste dotări, ci doar că la configurarea modelului testat s-a pus accent pe alte opţiuni.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Volanul este un pic mai mare decât cele cu care ne-a obişnuit BMW şi parcă şi butoanele de pe el sunt de generaţie mai veche. Scaunele cu reglaj electric şi memorii sunt un mare plus, susţinerea laterală este bună, însă şezutul este destul de scurt, iar pentru persoanele înalte asta se traduce într-o poziţie incomodă la volan pe distanţe mari. Un sistem de aer condiţionat manual pe un model BMW în 2018 este de asemenea neobişnuit, însă cine doreşte îl poate schimba contra cost. Sistemul de infotainment beneficiază de un ecran mare, bine amplasat, însă clasic, fără control tactil. Reglajele se fac din joystick-ul dintre scaune, precum şi prin butoanele de scurtături către cele mai folosite funcţii, însă uneori rişti să dai cot în cot cu pasagerul care foloseşte cotiera. Cadranele pe fundal negru lucios arată foarte bine şi sunt lizibile. Mi-a plăcut compartimentarea spaţiului de depozitare din uşi – o idee foarte practică. Există o cotieră şi pentru pasagerii din spate, cu suporturi de băuturi, dar şi inele de ancorare pe podeaua portbagajului.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Migrarea formei farurilor de la modelele superioare pe Seria 1 este de bun augur, iar extinderea stopurilor pe hayon arată bine. Jantele de 17 inchi cu multe spiţe dădeau o notă de eleganţă. Exteriorul este modern, cu accent pe sportivitate şi eu aş spune că BMW Seria 1 arată bine, însă asta este o chestiune de gusturi.

Pe şosea, 118i este stabil şi destul de confortabil. Chiar dacă motorizarea în trei cilindri nu este cea mai puternică din gamă, este destul de vioaie şi cei 136 de cai-putere produşi vor fi suficienţi pentru majoritatea şoferilor. Am condus modelul 118i atât în mediul urban, cât şi extraurban, şi nu m-am aflat niciodată într-o situaţie în care să regret lipsa unei motorizări superioare. Pe timp de noapte, farurile LED şi asistentul de fază lungă şi-au făcut treaba cu brio, făcând călătoria mai lejeră. În caz de ceaţă, aveam şi proiectoare LED.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Montanţii A scurţi oferă o vizibilitate bună, iar lipsa camerei de marşarier nu a incomodat, pentru că modelul are spatele scurt şi este uşor de manevrat în parcare. Senzorii au fost suficienţi.

Per total, lipsa unor dotări n-a putut să ştirbească experienţa la volanul lui 118i. Preţul este ridicat, însă micul model BMW este stabil, suficient de puternic şi arătos.

Fişa tehnică BMW 118i

Motor L3
 
Supraalimentare turbo
 
Cilindree 1499 cmc
 
Putere maximă 136 CP
 
Cuplu maxim 220 Nm
 
Viteză maximă 210 km/h
 
Acceleraţie 0-100 km/h în 8.5 secunde
 
Cutie de viteze automată 8 trepte
 
Transmisie spate
 
Dimensiuni
 
Lungime 4329 mm
 
Lăţime 1765 mm
 
Înălţime 1421 mm
 
Greutate 1380 kg
 
Volum rezervor 52 litri
 
Volum portbagaj 360 litri
 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide