TEST în România cu SsangYong Kyron

Autor: Andrei Nan 27 mart. 2009 Test drive

VEZI TOATE FAMILISTELE DIN TESTUL PROMOTOR.RO

Maşina ideală pentru oameni extravaganţi, doritori de a ieşi din anonimat prin orice mijloc, SsangYong Kyron are un design care fie place, fie nu. Dimensiunile exterioare generoase (4.660 mm x 1.880 mm x 1.740 mm) prefigurează un confort interior mai mult decât suficient, indiferent de numărul de membri ai familiei.

Partea frontală emană un aer de putere şi robusteţe, elemente necesare unui model care se laudă că este „născut pentru offroad, dotat pentru oraş”. Cele două medii, offroad-ul şi cel urban, necesită anumite elemente specifice pentru a crea confortul, dar mai ales sentimentul de securitate.

Mediul urban, cu aglomeraţia cotidiană, nu este o problemă pentru Kyron, dimensiunile maşinii impun respect, iar cei „băgăreţi” se gândesc de două ori înainte de a intra pe traiectorie de coliziune cu maşina coreeană. Familia este în siguranţă, iar copiii nu vor avea de suportat trauma unui accident, chiar şi minor.

Dar, o dată cu un gabarit mărit, apare o problemă a parcării, lucru care se rezolvă cu răbdare şi copii înţelegători.

Călătoriile lungi, la bordul lui Kyron, sunt confortabile, din nou dimensiunile mari ale maşinii spunându-şi cuvântul.

Pe lângă acest atu, nivelul de echipare Business aduce un mare plus de confort prin dotările sale, şi anume: aer condiţionat automat (nu mai trebuie să-ţi baţi capul că celor mici le este prea frig şi soţiei prea cald); tapiţerie de piele neagră (deci nu este sensibilă la ciocolată şi se spală uşor); airbaguri laterale tip cortină (în caz de neplăceri majore, toată lumea este în siguranţă).

La toate acestea se mai adaugă, doar pentru capul familiei, direcţie asistată electric (foarte uşoară, chiar supărător de uşoară la viteză), scaunecu reglaje electrice pe opt direcţii, radio CD cu comenzi pe volan, cruise control şi cutie automată (mană cerească în oraş, dar şi în afara lui).

Să vedem ce atuuri are din punct de vedere al unei familii SsangYong în offroad, dar cel mai important cât de scumpă este maşina.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide