Test drive cu noua Mazda 3 – KODO la superlativ – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 10 apr. 2019 Test drive

Noua Mazda 3 a fost lansată recent şi aduce modificări substanţiale modelului compact al constructorului japonez.

Mazda 3 era deja poate cel mai frumos hatchback din piaţă, însă japonezii au făcut pasul următor. Schimbările sunt mari, rezultatele sunt vizibile la toate capitolele.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Exteriorul urmează limbajul de design KODO, iar dacă vechiul model era arătos, nu exagerez dacă spun că noua Mazda 3 are un aspect impresionant. Noul model vine cu linii mai fluide, unghiuri ascuţite şi elemente noi de design. Farurile şi stopurile au fost redesenate, iar proporţiile sunt mai echilibrate. Duzele de stropire a parbrizului au dispărut de pe capotă, fiind montate pe braţele ştergătoarelor. Nimic nu trebuie să strice armonia designului KODO.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

O mare parte din elementele cromate exterioare sunt acum din plastic negru lucios, iar Mazda 3 a câştigat puncte în plus la capitolul sportivitate afişată.

Ampatament mai mare, portbagaj mai mic

Chiar dacă dimensiunile sunt aproape identice (a pierdut 10 mm la lungime şi 30 mm la înălţime), modelul are proporţii mai echilibrate decât vechea variantă. A câştigat 25 mm la capitolul ampatament, dar a pierdut 14 litri la dimensiunea portbagajului. În acelaşi timp, noul model este mai greu, iar asta înseamnă că propulsorul pe benzină de 2 litri şi-a pierdut din zvâc.

Ampatamentul a ajuns la 2.725 mm, iar şoferul şi pasagerul din faţă au loc suficient, însă persoanele de 1,85 metri vor lovi spătarul cu genunchii dacă şoferul are în jur de 1,80 metri. Totodată, montantul C foarte gros şi linia ridicată a geamurilor din spate dau un uşor sentiment de claustrofobie, dar şoferul nu va avea probleme la parcare pentru că noua Mazda 3 vine standard cu senzori de parcare, iar de la nivelul de echipare superior oferă şi o cameră video pentru marşarier.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Elementele de plastic negru lucios arată mai bine decât cele cromate, în special alături de faimoasa culoare Roşu Soul Crystal. Pragurile sunt atipice, proeminente şi aşezate orizontal. Arată foarte bine, însă adună rapid praful de pe drum. Jantele din aliaj pe 16 inchi vin şi ele standard, însă pentru un look de impact ar fi nevoie de jante mai mari, precum cele aflate pe modelul nostru de test. De remarcat şi noua cheie Mazda, mult mai elegantă decât înainte.

Lista dotărilor standard s-a dublat

Spre deosebire de modelul anterior, lista dotărilor standard a crescut substanţial, iar pe lângă cele mai mai sus, Mazda 3 mai oferă faruri şi stopuri cu LED, precum şi oglinzi exterioare electrice, încălzite şi rabatabile electric.

Portbagajul este călcâiul lui Ahile pentru noua Mazda 3. Cu o capacitate de doar 351 de litri, a scăzut faţă de versiunea anterioară.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

O mare schimbare există şi la interior, complet redesenat şi înţesat cu dotări chiar din versiunea de bază. Cea mai mare reuşită la interior este poziţionarea şi încadrarea în linia bordului a noului display tactil. Bordul este compus din două straturi, cu ecranul înconjurat de ele. În modelul de test, linia bordului era îmbrăcată în piele.

Display mare, Apple CarPlay, Android Auto şi multe sisteme de siguranţă

Încă din versiunea standard este oferit un display tactil de 8,8 inchi, iar sistemul de infotainemnt are o nouă interfaţă şi suportă conexiune Bluetooth, Android Auto şi Apple CarPlay. Totodată, avem sistem de navigaţie standard şi foarte multe sisteme de siguranţă. 

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Vechiul model era în urmă la acest capitol, însă noua Mazda 3 oferă încă din versiunea de bază sisteme  precum asistenţă la pornirea în rampă, senzori de ploaie şi lumină, asistent inteligent de frânare în oraş cu funcţie pentru detectarea pietonilor, sistem de monitorizare a unghiului mort, sistem de asistenţă pentru menţinerea benzii de rulare, pilot automat adaptiv, sistem pentru recunoaşterea semnelor de circulaţie, sistem pentru monitorizarea şoferului şi senzori de parcare spate.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Astfel, putem spune că Mazda 3 este un model destul de inteligent încă din versiunea de bază. Lista dotărilor standard oferite la interior continuă cu Head-Up Display, cotieră, volan şi schimbător în piele, aer condiţionat şi geamuri electrice. Modelul nostru de test mergea mai departe, oferind sistem de climatizare, volan încălzit, cameră de marşariei, buton de încuiere a maşinii poziţionat pe hayon şi altele.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Zona cadranelor are acum o zonă digitală de mari dimensiuni în centru, cu variante de afişaj, volanul multifuncţional are pe lângă butoanele de plastic şi elemente din aluminiu, iar scaunele sunt foarte comode şi au reglaj electric.

Greşeala de neînţeles la interior

Singurul minus al interiorului este mufa USB poziţionată singură în a doua jumătate a planşei de bord. Fără un capac, pare de neînţeles cum de şi-a găsit loc tocmai acolo, mai ales că cealaltă mufă USB şi priza tip brichetă şi-au găsit loc în cotieră. Este uşor de accesat, însă şi cel mai neplăcut element al interiorului.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Ecranul sistemului de infotainemnt este tactil, însă poate fi comandat şi din joystick-ul poziţionat pe consola centrală, locul unde găsim şi butonul de control al volumului. Consola este înaltă, cu o cotieră imensă şi multe spaţii de depozitare.

Greutatea suplimentară are preţul său

Mazda 3 nu a crescut în dimensiuni, însă creşterea amptamentului şi adăugarea foarte multor dotări noi a dus şi la creşterea greutăţii la peste 1300 kg. Asta nu e neapărat mult, însă dacă pe vechiul model motorul pe benzină SkyActiv de 2 litri şi 122 CP era o variantă tocmai bună, pe noul model este o variantă acceptabilă. Echipată cu acest propulsol (cu sistem Mild Hybrid), noua Mazda 3 este sprintenă, însă nu rapidă.  Sprintul până la 100 km/oră se realizează în 10,4 secunde (transmisie manuală) sau 10,8 secunde (transmisie automată), în timp ce vechiul model obţinea această viteză cu acest motor în 8,9 secunde.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Pentru majoritatea şoferilor însă, cei 122 de cai-putere vor fi suficienţi – cum am spus, modelul este sprinten. Ce ajută la condusul dinamic este direcţia bine echilibrată, suspensia mai tare şi stabilitatea bună. M-am simţit bine la volan, iar transmisia manuală mi s-a părut echilibrată în raport cu motorul, însă cei care vor mai mult confort pot alege o transmisie automată cu 6 trepte.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Trebuie menţionat că pentru designul KODO şi lista de dotări standard generoase trebuie plătit un preţ, iar acesta a crescut destul de mult faţă de vechiul model. Mazda 3 începe de la aproape 20.000 de euro, cu propulsorul de 2 litri pe benzină şi transmisie manuală.

Verdict

Per total, Mazda 3 este o reuşită. Designul frumos a devenit spectaculos, lista dotărilor standard a crescut puternic, iar motorul oferit în versiunea de bază este sprinten. Chiar pot spune că Mazda 3 este o alegere bună chiar dacă nu se mai adaugă nimic peste versiunea standard.

Foto: Dragoş Savu / Mediafax Foto

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide