Testată în România: Ford Focus ST. Hot-hatch optimus

Autor: Oraan Mărculescu 11 dec. 2013 Test drive

Preţul de vânzare pentru varianta de top Ford Focus ST se cifrează la 29.000 de euro. Care poate părea exagerat dacă ne gândim că vorbim de un hatchback de clasă compactă, dar e normal din moment ce e vorba de un hot-hatch, cu motor de 250 CP şi un nivel de echipare standard foarte bogat.

Lista de opţionale este redusă. Cele mai importante opţiuni sunt nuanţele speciale pentru caroserie, jantele de 18 inch sau eleronul special ST, dar lista oferă şi alte ”bunătăţi” pentru cei pretenţioşi (navigaţie, faruri bi-Xenon sau un pachet de siguranţă cu cele mai moderne sisteme de asistenţă).

Un avantaj interesant al motorului mai puţin potent faţă de al concurenţei ţine şi de consumul de benzină, care nu îl obligă pe cel de la volan să facă pit-stop-uri agansant de dese la pompă. Deoarece Focus ST poate fi condus fără probleme şi într-un regim relaxant, se poate obţine un consum mediu chiar şi de 8-8,5 litri/100 km, fără eforturi stresante.

Evident, orice rundă de adrenalină ne va duce rapid peste 10 litri/100 km, dar, per ansamblu, Focus ST reuşeşte să menajeze suficient de mult bugetul alocat combustibilului. Lucru valabil numai dacă ne raportăm la senzaţiile de hot-hatch, nu la consumul unui TDCi…

Încă o menţiune: preţul lui Focus ST justifică şi caracterul util mai bun faţă de ce se aşteaptă în mod nornal clienţii unui hot-hatch. Este un avantaj care nu sare în ochi la prima vedere, ci doar când vrei să faci escapade cu mai mulţi prieteni sau ai de dus bagaje. Cu alte cuvinte, plăteşti pentru un hot-hatch cu picioarele pe pământ.

În final, pot spune că Focus ST mi-a plăcut, chiar dacă spiritul ST nu e cel la care mă aşteptam. E un hot-hatch mai blând, mai util şi mai confortabil, dar rămâne lăudabil la capitolele manevrabilitate şi senzaţii în condus.

Cu alte cuvinte, e pentru clienţi tineri, dar cerebrali. Şi se apropie mult de idealul de maşină sportivă familistă mai accesibilă.

VEZI COMPARATIVUL DINTRE FOCUS ST, ASTRA OPC ŞI MEGANE RS ÎN REVISTA PROMOTOR NR. 107 (dec. 2013 – ian. 2014)

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide