Am condus FABULOSUL BMW M5

Autor: Andrei Nan 07 oct. 2011 Test in premiera

M5 este însă şi el supus legilor fizicii. Pe lângă manevrabilitatea excepţională şi ţinuta de drum impecabilă, tracţiunea spate îşi spune cuvântul. Dacă decuplezi electronica nu vei merge deloc drept şi vei fi în pericol continuu. Dacă o laşi pornită şi vei accelera frenetic la viteze mici sau în viraje strânse vei sta cu acceleraţia tăiată chiar dacă ai piciorul în podea. Greutatea mare îşi spune cuvântul după frânările repetate, în intervale scurte şi în viraje foarte strânse. M5 este în continuare o maşină periculoasă pentru că un şofer fără experienţa puterii poate să ignore aceste lucruri şi poate intra fără să vrea cu 250 km/h într-un viraj sau cu 160 într-un ac de păr. Nimic nu te mai poate salva în astfel de situaţii.

Sistemul de frânare este impresionant şi foarte important, nu oboseşte niciodată indiferent de situaţie. De fapt asta este o caracterizare care se potriveşte întregii maşini. Dacă ştii ce să faci cu un M5 şi ai loc pentru asta, tocmai vorbim despre maşina visurilor tale. De fapt, limuzina visurilor tale. M5 se simte la fel de rapid ca un GT-R, ca un Ferrari şi dă impresia că se poate tine fără probleme după orice alt supercar de pe Pământ. Şi toate astea la două tone, ergonomie şi spaţiu interior de clasă mare. La un preţ de pornire de 107.136 euro cu TVA, M5 se adresează doar celor cu adevărat doritori de senzaţii tari plus că după achiziţionare costurile de exploatare vor fi şi ele pe măsură. În regim sport, M5 va consuma undeva între 30 şi 40 de litri pentru 100 km parcurşi. Eu nu am reuşit să scot mai puţin de 14.6 dar probabil că un consum decent în afara oraşului, mers liniştit înseamnă 13. La rularea rapidă, cei 80 de litri de benzină din rezervor se scurg precum imaginea mediului înconjurător care se alungeşte precum stelele din jurul lui Enterprise la plecarea din staţionare. Numai că Enterprise nu sună deloc atât de bine…

Cred că BMW a construit maşina asta special pentru cei care vor să urmăreasscă un Ferrari împreună cu alţi trei prieteni în maşină. Sau patru chiar. Şi cu bagajele lor. Şi mereu a fost aşa. Primul M5, astăzi o piesă de colecţie accelera de la 0 la 100 km/h în puţin peste şase secunde. Acum 25 de ani. Şi a fost nevoie de un sfert de secol pentru ca cea de-a cincea generaţie de M5, lansată pentru presa internaţională acum două zile în Spania, să crească la 560 CP. Puterea s-a dublat în 25 de ani de M5. Şi la asta se adaugă electronică suficientă să controleze chiar şi o rachetă NASA. Pentru că altfel ar fi imposibil să ţii pe şosea un monstru de aproape două tone care rulează cu peste 300 km/h.

După modelul de acum două generaţii, noul M5 revine la configuraţia V8 pentru motorul de sub capotă. La un moment dat, când criza nu ne lovise şi lumea investea serios în maşini se vehicular ideea unui M5 cu motorul fostei generaţii, dar supra-alimentat cu bi-turbo. Da, V10, bi-turbo. Downsizing-ul a apărut însă în vieţile noastre şi a dictat motoare cu cilindree mai mică, supra-alimentate şi echipate cu Start & Stop. Da, noul M5 are şi el Start & Stop.

Şi totuşi eu cred că în spatele acestei perdele minunate cu downsizing, salvarea planetei de maşinile ucigaşe, ecologie, let’s do it Romania, consum redus, anvelope eco, emisii mai mici, eco-bla-bla-bla se nasc adevăraţi monştri. Şi acestor monştri politica de downsizing le permite să se joace cu minunata unealtă numită supra-alimentare. Un simplu motor V8 de 4.4 litri supra-alimentat poate avea 407 CP – pe 550i sau iată, 560 CP pe M5. Şi staţi liniştiţi, cred că nu este o problemă să se ridice puterea la 600 CP. Dar cu siguranţă se aşteaptă acum răspunsul lui Audi, care apropo, de acum va avea un V8 de patru litri, bi-turbo pe toate S-uri şi RS-urile de clasă mare sau de lux. La fel şi Mercedes-Benz, doar câteva modele vor scăpa cu bestia aspirată a lui AMG şi nu vor avea sub capotă V8-ul bi-turbo de 5.5 litri. Deja toţi concurenţii noului M5 au sau vor avea motoare V8 cu cilindree de patru litri şi bi-turbo.

Războiul turbo a început. Războiul motoarele ultra-puternice, super-performante, super-alimentate şi eco. Asta este o glumă, desigur. Chiar dacă emisiile poluante anunţate sunt mai mici la fel şi consumul mediu, nu vă faceţi griji. Noul M5, V8 şi bi-turbo pentru prima oară în istoria sa este mai puternic, mai rapid şi mai însetat ca niciodată. El are 560 CP, 680 Nm şi este capabil să ajungă la 100 km/h în 4.4 secunde. După 13 secunde atinge 200 km/h iar viteza maximă poate fi limitată la 305 km/h. Asta dacă achiziţionaţi pachetul M Drivers care vă aduce automat şi un curs de pilotaj M la Munchen. În sfârşit, BMW recunoaşte tacit faptul că M5-ul său te poate omorî dacă eşti suficient de inconştient şi ai face bine să înveţi să-l controlezi.

De la depărtare nu îţi vei da seama că se apropie un M. De la distanţă medie vei observa noile spoilere, praguri şi evacuările finale. De aproape îţi vor atrage atenţia prizele de aer de pe aripi, oglinzile cu formă foarte aerodinamică, jantele cu design special şi frânele IMENSE din spatele acestora. În premieră şi în exclusivitate, BMW va vopsi etrierii noului M5 în culoarea albastră a brandului în standard. Desigur, sigla M este la loc de cinste pe mijlocul etrierilor şi cam peste tot pe unde arunci privirea.

Pe capacul portbagajului, pe prizele de aer şi prin tot interiorul. Pe tetierele scaunelor sport cu design special, pe praguri, pe volan, instrumentarul de bord sau selectorul cutiei de viteze cu dublu-ambreiaj. Finisajele sunt ireproşabile, la fel şi materialele folosite la interior. Este logic, un vârf de gamă cu un preţ ce porneşte de la 86.400 euro fără TVA trebuie să ofere foarte multe dotări încă din standard. Plus că vorbim de un M. Clienţii vor putea alege unua din cele trei culori disponibile pentru interior – negru, alb sau roşu. Aceste nuanţe sunt speciale iar pielea este Merino, de cea mai bună calitate. Alte combinaţii de culori vor fi disponibile dar doar prin intermediul programului Individual.

Tot interiorul este acoperit în piele şi aluminiu sub diverse forme. Instrumentarul de bord M înseamnă că vitezometrul este gradat din 30 în 30 km/h cu cifre, adică de la 30 la 330 km/h. Şi turometrul este special, desigur, zona roşie începe la 7.200 rpm. În interiorul acestuia sunt afişate, în partea de jos setările direcţiei, răspunsului motorului şi amortizoarelor. Special pentru M5. BMW a creat două butoane M (M1 şi M2), pentru ca şoferul să-şi programeze singur setările pentru maşină, de două ori. Butoanele M1 şi M2 sunt amplasate pe volan şi sunt o idee superbă. Practic, pe lângă modul standard de rulare puteţi să vă creaţi două configuraţii diferite pentru maşină, în funcţie de nevoi şi mai ales, dorinţe.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide