Am condus noul Audi A4 2.0 TDI S-line

Autor: Andrei Nan acum 8 ani Test in premiera

A4 este cel mai de succes model Audi. Este la a opta generaţie, iar în 39 de ani de carieră a fost comercializat în peste zece milioane de unităţi. Anul trecut, profitând de bătrâneţea Seriei 3, Audi A4 a fost cel mai vândut model premium al clasei sale şi cel mai de succes model premium din România. Însă bavarezii de la Audi îşi calculează cu mare atenţie paşii şi în anul noii Serii 3, noul A4, modificat stilistic, rafinat la interior şi cu motoare mai economice ca niciodată apărând pe piaţă. Acum se poate comanda şi în România, dar cu siguranţă noul 3 va avea mari probleme din pricina sa.

Spun asta deoarece cel mai greu lucru de schimbat la poporul nostru sunt credinţele populare. Iar pentru maşini, aceste credinţe înclină balanţa în favoarea maşinilor cu tracţiune faţă sau integrală. Despre a doua nu vom vorbi, deoarece acum, aici trebuie să aplaud cea mai bună limuzină de clasă medie cu tracţiune faţă pe care am condus-o vreodată.

Noul 3 are şanse mari să nu se vândă atât de bine, deoarece noul A4 este mai rafinat ca niciodată şi are în standard, prietenul românilor, tracţiunea faţă. Schimbările stilistice ale facelift-ului sunt superbe şi transformă A4 într-o maşină după care se vor întoarce la fel de multe priviri ca după un A7. Am mai spus asta şi după testul internaţional şi trebuie să o repet, A4 este atât de bun, încât nu e nevoie să-ţi cumperi un A6.

Pe lângă nuanţe noi de vopsea pentru caroserie, A4 a primit o parte frontală şi un spate nou. Farurile arată acum atât de bine cu a lor bandă de LED-uri „în valuri” încât farurile originale ale acestei generaţii arată de parcă ar fi fost lansate acum 10 ani. Stopurile şi-au păstrat forma însă aceeaşi bandă de LED-uri este acum folosită şi pentru blocurile optice spate, având evident culoarea roşie.

Alte modificări vizibile au fost aduse la interior unde sunt disponibile modele noi de volane, cel mai spectaculos fiind, logic, disponibil pentru echiparea S-line. Finisajele sunt mai bune, spune Audi, dar deja A4 era foarte bun la acest capitol şi sincer nu prea vezi diferenţa mai ales dacă te urci într-o maşină echipată. Cea mai importantă modificare mi se pare simplificarea sistemului de control al centralei MMI, de acum cu rotiţa centrală şi doar patru butoane. După ce a declarant ani de-a rândul că mai multe butoane sunt mai bune şi ajunsese la opt pentru controlul lui MMI, Audi susţine acum că patru sunt suficiente şi că sistemul este mai uşor de controlat ca niciodată. Aşa este, ergonomia controlerului central este foarte bună şi printer cele mai intuitive din industrie dar chiar sunt curios – vor ajunge inginerii lui Audi la vorba lui BMW, un singur buton rotativ, multi-funcţional este suficient?! Deja au făcut primul pas prin tăierea a jumătate din butoane…

Poziţia de conducere este în continuare sportivă dar scaunele S-line rămân parcă prea tari şi lipsite de confortul scaunelor standard. Concluzionând, noul A4 este o maşină foarte reuşită, atât privind noul interior îmbunătăţit cât şi în exteriorul mult mai modern şi futurist.

Pagini: 1 2

Citește și...


Comentarii
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul:
VIDEO | Moment ŞOCANT în direct la TV. Camerele au surprins totul: "M-ai violat, m-ai făcut de ruşine!"
Oana Zăvoranu, complet goală pe internet! Fosta soție a lui Pepe a uimit pe toată lumea. Și-a lăsat la vedere zonele sexy
Oana Zăvoranu, complet goală pe internet! Fosta soție a lui Pepe a uimit pe toată lumea. Și-a lăsat la vedere zonele ...
Oare ce a consumat?! Imagini-bombă cu What's Up înainte să fie arestat
Oare ce a consumat?! Imagini-bombă cu What's Up înainte să fie arestat
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Momentele şocante în care o cerşetoare este împuşcată mortal după ce îi ceruse câţiva bănuţi unui bărbat - VIDEO
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Cristi Borcea lovește din nou: 'O iubește ca un nebun și va mai avea copii'
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, în spate | FOTO
Locatarii unui bloc au simţit miros, iar când au ieşit la balcon au rămas perplecşi. Este ULUITOR ce făcea un vecin, ...
Firea schimbă iar regulile. Ce se întâmplă cu șoferii din București care au mașini vechi?
Firea schimbă iar regulile. Ce se întâmplă cu șoferii din București care au mașini vechi?
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
''Păpuşa'' care revoluţionează industria sexului. E CAPABILĂ DE ORICE - video
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide propria ta...
Cât te costă să ajungi propriul tău patron. Cu mult mai puţini bani decât te-ai fi aşteptat, îţi poţi deschide ...
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui şofer s-a viralizat [VIDEO]
De sezon! Cum deszăpezeşti maşina în câteva secunde, fără să te uzi sau murdăreşti. Soluţia INCREDIBILĂ a acestui ...
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile si-au spus cuvantul
Lovitura dura pentru unul dintre membrii familiei regale britanice! Urmau sa faca nunta, dar au amanat TOT. Scandalurile ...
Firea va pierde alegerile de la anul? Orban: „bucureștenii s-au săturat de un primar care nu face nimic pentru ei”
Firea va pierde alegerile de la anul? Orban: „bucureștenii s-au săturat de un primar care nu face nimic pentru ei”
Inchide